• Despre noi
  • Publicitate
  • Cod de conduită
  • Contact
marți, 2 iunie, 2026
No Result
View All Result
Your browser does not support the audio tag.
Radio TOP Suceava 104FM
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
No Result
View All Result
Radio TOP Suceava 104FM
No Result
View All Result
Prima pagină Educație

Profesoara Manuela David a vorbit la Radio Top despre posibilele cazuri care au condus la rezultatele catastrofale de la matematică, la simularea pentru Evaluarea Națională. Mai au elevii timp să recupereze pînă la examen? ”Întotdeauna mai este timp”

28 februarie, 2024
în Educație
0 0
20% din profesori, cursuri pentru online prin CCD
0
TRIMITERI
Trimite pe FacebookTrimite pe Whatsapp

Într-o intervenție telefonică la Radio Top, Manuela David, profesoară de matematică la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Suceava, a încercat să explice cauzele pentru care procentul celor care au luat peste 5.00 la matematică, la simularea Evaluării Naționale, a fost de numai 39,97%. Comparativ cu anul 2023 se constată o prăbușire a procentelor, anul trecut 60,8% dintre elevii suceveni de-a VIII-a obținînd note de trecere. A spus doamna David: ”Prăbușirea asta nu este o prăbușire bruscă. Este o prăbușire anunțată în timp. Ar fi bine să ne uităm un pic și la rezultatele de la Pisa în 2023. Dacă ne uităm cu luciditate, România a fost pe penultimul loc la testele Pisa și situația nu a fost prea grozavă nici cu patru ani înainte, în 2018, și nici cu patru ani înainte, în 2014. Aceste teste care merg pe competențe sînt puțin ignorate de către sistemul nostru, ca și cum aceste rezultate pot fi comparate mereu cu minunatele rezultate pe plan internațional ale României la matematică, care sînt extraordinar de bune și sînt la polul opus. Poate că este momentul să ne întrebăm dacă aceste rezultate și pe plus, și pe minus nu au o legătură și cu finanțarea învățământului din România, care de 33 de ani nu a atins niciodată acel mult visat cinci sau șase la sută din buget”. Manuela David a subliniat că atunci cînd vorbește despre finanțarea învățămîntului nu se referă neapărat la salariile profesorilor.

Totodată, doamna David s-a referit la politica educațională, în general, spunînd: ”Rezultatele unei politice educaționale se văd în timp, iar la noi, de la Revoluție au trecut deja 33 de ani. Vedem aceste rezultate și ar trebui să ne întrebăm care este, de fapt, strategia pentru acești beneficiari primari, elevii, pentru cei secundari, familia, și, bineînțeles, pentru societate”

Referindu-se la cei care ar putea fi vinovați pentru această situație, profesoara de matematică a spus: ”Eu nu nu cred că noi putem să găsim un vinovat, ci ar fi momentul ca în al 12-lea ceas să facem o analiză, să facem un plan remedial, dar nu numai scris pe hîrtie. 8 sau 10% din profesorii de matematică din România sînt sub 30 de ani. Asta spune că este o meserie mai puțin atractivă. Din analiza subiectelor, care la noi sînt trei, reiese că 20% nu știu să calculeze și nu știu să estimeze. Nu știu nici măcar să estimeze, cu toate că e ceva destul de simplu. Mie mi se pare foarte grav nu numai din punct de vedere al matematicii, ci din punctul de vedere al unei funcționări logice”.

Manuela David a mai spus că studiile arată că sîntem pe locuri fruntașe în Europa la analfabetismul funcțional și a adăugat: ”Ca profesori de matematică trebuie să ne gîndim care sînt competențele pe care le dăm copilului în viitor, pentru ca în viitor, într-o lume în care noi nu știm ce meserii vor fi, nu știm cum se vor adapta ei, aceste competențe de bază pe care i le dăm la o disciplină fundamentală să-i poată genera mai departe altele, care să răspundă nevoilor lui de adaptare. Or, modul în care au răspuns la subiecte arată că ei nu s-au adaptat la subiect, n-au citit logic”.

Doamna David susține că sînt unii care consideră matematica nefolositoare și că învață doar mecanic pentru examen, neglijînd în același timp alte materii: ”Ei zic la matematică <hai să învățăm că ne trebuie>. Ei nu se gîndesc la faptul că matematica îi ajută să se dezvolte, se gîndesc ca la o materie care trebuie făcută pentru că trebuie făcută. Și există această întrebare inclusiv pe internet <la ce o să-mi folosească mie?>, și apar niște limite, integrale, niște semne, iar răspunsul este <la ce o să ți folosească? Dacă ți se pare grea matematica apucă-te să cînți, ca să vezi că și acolo e greu>”.

Manuela David a vorbit și despre programul prea încărcat al elevilor care au de dat examenul de final de clasa a VIII-a, spunînd: ”Copiii sînt, deja, obosiți. Mi-au ieșit aproape 10 ore de lucru pentru un copil, ca să nu mai zicem că mai duce și ghiozdanul ăla în spate, că are nevoie să facă sport, muzică, să deprindă o limbă străină foarte bine și toate celelalte discipline fizică, chimie”.

Profesoara de matematică a mai declarat să trebuie neapărat făcute schimbări în sistemul de educație, dar a și amintit că elevii care au de dat acum examen au făcut mai mult ore de-acasă din cauza pandemiei: ”Trebuie schimbări, dar rezultatele unei schimbări în sistemul de educație nu vin într-un an sau doi după schimbare, ci după un ciclu întreg de școală, care înseamnă 12 ani. Și încă un lucru: trebuie să ne gîndim că acești copii care acum au dat evaluarea au fost în clasele a IV-a, a V-a și a VI-a în plină pandemie, or în clasa a V-a este deja o adaptare mai dificilă la trecerea de la învățămîntul primar la gimnaziu în toate sistemele de învățămînt. Una este să înveți o disciplină abstractă online, și alta fizic”.

Întrebată dacă elevii care au luat note slabe la simulare au timp pentru a recupera, astfel încît să ia examenul, Manuela David a spus: ”Întotdeauna mai este timp și întotdeauna există această posibilitate de a regîndi clipa în care ești jos. Poate că aceste rezultate nu sînt rele, poate că e bine că-i foarte rău, pentru că fiind foarte rău ne punem multe întrebări și nu zicem că e călduț și merge și-așa”.

Tags: profesoara Manuela DavidSimulare Evaluare Națională matematică Suceava

Articole similare

Produse vegane fără gluten sau fără lactoză, bere cu aronia și socată cu hibiscus, la FIA Food Fest. Mircea Oroian: Toate produsele au avut o doză de inovativitate, iar la nivel de gust au fost foarte bune (Foto)
Educație

Produse vegane fără gluten sau fără lactoză, bere cu aronia și socată cu hibiscus, la FIA Food Fest. Mircea Oroian: Toate produsele au avut o doză de inovativitate, iar la nivel de gust au fost foarte bune (Foto)

2 iunie, 2026
Un student în vîrstă de 54 de ani, de la Facultatea de Inginerie Alimentară Suceava, la FIA Food Fest
Educație

Un student în vîrstă de 54 de ani, de la Facultatea de Inginerie Alimentară Suceava, la FIA Food Fest

2 iunie, 2026
Alessandra Moșneagu, de la ”Mihai Eminescu”, și Rareș Nicolae Ichim, de la Colegiul Militar, calificați la faza națională a unui concurs de referate și comunicări științifice în domeniul istoriei
Educație

Alessandra Moșneagu, de la ”Mihai Eminescu”, și Rareș Nicolae Ichim, de la Colegiul Militar, calificați la faza națională a unui concurs de referate și comunicări științifice în domeniul istoriei

31 mai, 2026
31 de ani de Hard&Soft la Suceava. Adrian Graur: Este un spectacol splendid și o muncă enormă de pregătire. La mai mult de 50% dintre ediții, Suceava a fost pe podium
Educație

Concursul Hard&Soft de la Suceava, trecut în cv-ul unui profesor de la Oxford. Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur: Suceava e caracterizată prin acest concurs. Sîmburele inițial a fost în anii ’87 sau ’88

31 mai, 2026
Mesaje, diplome și plachete, la festivitatea de absolvire a Colegiului ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
Educație

Mesaje, diplome și plachete, la festivitatea de absolvire a Colegiului ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți

29 mai, 2026
USV, premiată la Ateneul Român pentru educația antreprenorială. O echipă de studenți a obținut locul II la competiția națională Gen-E 2026
Educație

USV, premiată la Ateneul Român pentru educația antreprenorială. O echipă de studenți a obținut locul II la competiția națională Gen-E 2026

28 mai, 2026
Articolul următor
Ovidiu Donţu, reales în fruntea Organizaţiei Municipale Suceava a PSD

Fostul senator PSD de Suceava Ovidiu Donțu, ales președinte al Partidului Alianța Renașterea Națională - filiala Suceava

Va crește numărul camerelor de luat vederi montate în preajma punctelor de colectare a deșeurilor. Cei care aruncă aiurea gunoiul vor continua să fie amendați

Va crește numărul camerelor de luat vederi montate în preajma punctelor de colectare a deșeurilor. Cei care aruncă aiurea gunoiul vor continua să fie amendați

Ministrul Natalia Intotero, la Suceava, la invitația Organizației de Femei a PSD

Ministrul Natalia Intotero, la Suceava, la invitația Organizației de Femei a PSD

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM