Directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava, Ciprian Anton, speră ca echipa de fotbal sub 17 ani a școlii să joace finala Cupei României. Miercuri, 27 martie, echipa antrenată de Andrei Ițco a învins pe teren propriu cu 2-0 echipa LPS Satu Mare prin golurile marcate de Cristian David și Florin Scutariu, și astfel s-a calificat în semifinalele competiției. S-au mai calificat Daco-Getica București, fosta Juventus București, Player București și echipa de juniori a formației de ligă secundă CSC 1599 Șelimbăr. Conform domnului Anton, cea mai bună echipă ar fi Player București, pentru că aceasta e de nivelul FCSB, Dinamo și Rapid. Ciprian Anton a ținut să aducă mulțumiri elevilor, antrenorului Andrei Ițco, dar și întregii catedre de fotbal de la LPS. În intervenția telefonică la Radio Top, directorul LPS a spus: ”Anul trecut ne-am oprit în sferturi. Rapid București ne-a eliminat. Acum avem toată convingerea și speranța că vom juca finala. Ne dorim ca meciul din semifinală să se joace pe stadionul <Areni>”. A avut loc tragerea la sorți, iar LPS Suceava va juca chiar cu favorita Player București, pe 3 aprilie în deplasare, iar pe 17 aprilie pe teren propriu.








