Adrian Șoiman, profesor de educație muzicală la Școala Gimnazială nr. 9 ”Ion Creangă” Suceava, are patru piese folk noi. Acesta spune că dacă ar aduna și compozițiile din urmă ar putea scoate primul său album, pentru că are în jur de 20 de cîntece. Domnul Șoiman, în vîrstă de 56 de ani, spune că ar vrea să orchestreze piesele, care în prezent înseamnă doar voce și chitară, și că i-ar face plăcere să colaboreze cu ”Artis Band” din Suceava.
Într-o emisiune la Radio Top, întrebat despre noile compoziții, acesta a declarat: ”Versurile care m-au inspirat foarte repede aparțin unui tenor născut la Mălini: Teodor Ilincăi. M-am întîlnit cu fratele lui mai mare, Petru Ilincăi, arhidiacon la Sfînta Vineri, eu fiind cîntăreț la strană. Am participat la o înmormîntare, la părintele unui foarte bun prieten de-al meu. Am cîntat împreună la strană, la priveghi și la înmormîntare, și am fost impresionat de vocea de bass a lui Petru și el mi-a zis: < Adi, caută pe Facebook Teodor Ilincăi. Nu mă ridica pe mine în slăvi. Să vezi ce face frate meu>. Imediat cum am ajuns acasă de la înmormîntare l-am căutat și primul lucru pe care l-am văzut pe contul lui Teodor era poezia asta compusă cu ocazia Zilei Culturii Naționale”.
Poezia scrisă de Teodor Ilincăi se numește ”Mi-e dor”, iar tenorul și-a dat acceptul pentru ca profesorul sucevean să-i folosească versurile. O a doua compoziție este tot pe versuri de Teodor Ilincăi, cel de-al treilea cîntec este pe versurile lui Lucian Dimitriu, profesor de istorie și inspector pe problemele romilor la Inspectoratul Școlar Suceava, iar versurile celui de-al patrulea cîntec îi aparțin profesoarei de română Maria Crețu Țigănescu, de la Mălini, care le-a fost profesoară tuturor copiilor din familia Ilincăi.









