Inspectorul de istorie din cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, Daniel Hrenciuc, crede că noua disciplină opțională ”Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România” va fi căutată de elevi. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, doctorul în istorie Daniel Hrenciuc a declarat: ”Elevii sînt mult mai interesați de subiecte de genul acesta decît de altele, decît de istoria socială, istoria economică și așa mai departe. Sigur că vor fi interesați, pentru că sînt evenimente oarecum recente. Sînt foarte multe lucruri cu care poți să le captezi atenția”.
Domnul Hrenciuc a declarat, însă, că este nevoie de tot felul de cursuri de formare pentru profesori, spunînd: ”Este nevoie de foarte multe informări, să faci cursuri de formare pentru profesori, este nevoie de bani, și ajungem iarăși la anumite discuții mai delicate. Nu toți profesorii au, cum să vă spun eu, pregătirea aferentă predării unor discipline care au apărut anul trecut, anul acesta. Ar trebui de venit cu niște formări, dar repet: ar trebui făcute pe fonduri europene, astfel încît ministerul să nu mai invoce lipsa banilor”.










