Președintele Asociației Județene de Rugby Suceava, profesorul Lucian Preutescu, laudă performanța echipei de rugby a Liceului cu Program Sportiv Suceava, care s-a calificat în finala Campionatului Național U20. Pe de altă parte, domnul Preutescu regretă că Suceava nu are condiții să-i păstreze pe acești jucători după ce termină junioratul, dar și fiindcă echipele mari nu au răbdare cu juniorii români, preferînd să aducă seniori din import.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, profesorul Preutescu a declarat: ”Duminică a fost un meci de infarct. În minutul 80, Constanța conducea cu 16 la 10, șutează Constanța, prinde balonul echipa de la Suceava și urmează patru minute, peste patru minute de joc continuu, cu 15 momente fixe. În 20 de ani de rugby nu-mi amintesc în momentul de față un meci cu atîta a dăruire, așa cum au avut copiii ăștia în teren, ceva fantastic. Doar la echipele mari din lume poți să vezi așa ceva”. La capătul atacului prelungit, LPS a marcat un eseu, a transformat lovitura și a cîștigat cu 17-16.
Domnul Preutescu a adăugat: ”La LPS se face o treabă foarte serioasă, acest cuplu de antrenori, Codrin Prorociuc și Coca Mihai, face o treabă extraordinară, o generație fantastică, niște copii extraordinari. Asta e partea frumoasă. Partea tristă este că, din păcate, acești copii joacă finala și termină povestea junioratului, și pe foarte mulți dintre ei o să-i pierdem, o să se risipească, pentru că marea problemă a rugby-ului și a sportului românesc este subfinanțarea. Noi nu-i putem ține pe copiii ăștia, nu le putem oferi necesarul pentru a face performanță mai departe și ăsta este lucrul care mă face să fiu trist”.
Întrebat dacă pe acești copii nu-i vede chiar nimeni pentru a-i lua la echipele de top din România, Lucian Preutescu a spus: ”Cu siguranță că o parte dintre ei vor avea oferte de la echipele mari din țară, dar nu-i păstrăm noi. Noi exportăm în permanență calitate umană extraordinară, exportăm la cluburi din afara Sucevei și ăsta este un lucru trist. Pe de altă parte e sigur că unii o să abandoneze, pentru că trecerea de la juniori la seniori este o treaptă foarte mare. Echipele mari nu mai au răbdare să crească copii talentați, români, și importăm din ce în ce mai mulți sportivi din emisfera sudică și mai nou georgieni, și sportivii români, juniorii români preferă să plece la muncă în afară și caută alte preocupări”.
În premieră, echipa de rugby a LPS Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național U20, pe care o va juca pe 21 aprilie, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, cu Rapid București.










