Când ați cântat ultima dată alături de 30.000 de români Imnul Țării? Sau când măcar ați auzit așa ceva? Un Imn cântat din tot sufletul, și nu din obligație pentru că este Ziua României, de exemplu.
Am avut această unică șansă să cânt Imnul Țării alături de 30.000 de români, probabil, veniți nu doar din toate colțurile Țării, ci și de pe toate autostrăzile, șantierele și cabinetele medicale din Europa. Acești români de toate ”culorile”, dar majoritatea îmbrăcați în galben, care nu se cunoșteau între ei decât în grupuri foarte mici, au început să cânte Imnul, fără să le spună nimeni asta, în minutul 85 al partidei de fotbal România – Ucraina (3-0) de la Campionatul European. Nu le-a spus nimeni, dar așa au simțit ei, în momentul în care au văzut niște tineri care și-au dat viața pe terenul uneia dintre cele mai titrate echipe de fotbal din lume și din toate timpurile, Bayern Munchen.
Dacă cineva ar fi avut inspirația să pună în buzunar o piatră din Munții Bucegi, din Apuseni sau de pe Rarău, cu siguranță că la un moment dat și piatra ar fi scos capul și, emoționată, s-ar fi apucat să cânte Imnul. Probabil că dacă printre românii de pe stadion s-ar fi aflat austrieci, francezi, greci sau italieni, iar aceștia ar fi înțeles ce se întâmplă, ar fi cerut cetățenie română pe loc.
Dacă Naționala a avut o evoluție pe alocuri entuziasmantă, cu siguranță că este și meritul românilor din tribune, care-și făcuseră încălzirea încă din centrul Munchenului, în stația de metrou, în metrou și tot drumul până la stadion. Despre România nu s-a auzit atât de mult în Munchen și în toată Germania în ultimii 30 de ani adunați la un loc.
În momentul în care românii din teren și cei din tribune au făcut echipă au fost de neoprit. Naționala și Publicul au oferit o lecție României, cea care se tot plânge că nu se poate mai mult, că totul e rău, că nu avem noroc și că ”ce să-i faci?”, ”n-ai ce-i face”.
Milioane de români, chiar dacă nu iubesc fotbalul, ar trebui să fie triști pentru că pe 17 iunie 2024 nu au fost la Munchen măcar pe stradă ori pe la metrou sau măcar în apropierea stadionului.
Naționala de fotbal a oferit o lecție de dăruire și o demonstrație de cum poți să-ți depășești statutul, cu condiția să transpiri până în vârful ghetelor, să te ții de planul stabilit, să te ajuți cu colegii și să-ți lași imaginația să lucreze, iar Publicul a oferit o lecție de patriotism sincer.
Fotbalul este mai mult decât un sport, lucru demonstrat de români la Munchen. Este un fenomen social și poate fi un proiect de Țară. Cu fotbalul, și nu doar cu acest sport, putem scoate capul în lume și putem să spunem cu mândrie că ”noi suntem români”, niște oameni cu talent, muncitori și la nevoie uniți.
După ce am asistat pe viu la spectacolul extraordinar de pe Allianz Arena, parcă nici nu mă mai interesează ce va face România la celelalte meciuri. Sunt mândru că am fost parte a unui eveniment de o încărcătură emoțională uriașă și de o consistență și o frumusețe pe care ca să le întâlnești trebuie să o cauți o viață întreagă.
Sorin Avram
P.S1. Naționala de fotbal nu doar că m-a ”obligat” să cânt Imnul alături de 30.000 de alți români, dar m-a forțat și să-mi înroșesc palmele de cât am bătut și să răgușesc un pic de cât am strigat.
P.S2. Poate părea că ceea ce am scris ”e prea mult”, fiindcă este vorba doar despre un meci de fotbal. Însă, pentru mine, care am fost acolo, poate e prea puțin. Să scrie alții mai bine decât am făcut-o eu.
PS3. Acest articol, pe care l-am încheiat la ora 22.05, a fost scris și pentru ”Cotidianul” și pentru pagina mea personală de Facebook.
