Peste 550 de domnițe și cavaleri din țară și din străinătate vor participa la parada cu făclii programată să înceapă astăzi, la ora 20.30, în Obcini și care are ca punct terminus Cetatea de Scaun a Sucevei. Întrebat cîte domnițe și cavaleri vor traversa Suceava în cadrul celei de-a XV-a ediții a Festivalului de Artă Medievală ”Ștefan cel Mare”, directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, a declarat pentru Radio Top: ”Sînt undeva spre 550, la care se adaugă cei din oraș. Am mai dat noi ținute, sînt mulți care și-au făcut ținute. Sînt oameni care se vor alătura paradei și de aceea nu vă pot da un număr exact. De altfel, în ultimii ani, lucrul ăsta s-a întîmplat frecvent. Noi punem la dispoziție făclii”. Domnul Ursu a mai spus că, anul trecut, parada s-a întins pe o distanță de peste un kilometru.
În opinia directorului Muzeului Național al Bucovinei, Festivalul de Artă Medievală este cel mai important eveniment de promovare a Sucevei, acesta spunînd: ”Acest eveniment, mie îmi place să cred că este cel mai important. Următorul ar fi Motorfest-ul, după părerea mea. Sînt evenimente care aduc notorietate Sucevei și eu cred că aduc și dezvoltare, pentru că există mult public de la care se încasează, public care consumă, public care cumpără suveniruri și așa mai departe”.









