• Despre noi
  • Publicitate
  • Cod de conduită
  • Contact
marți, 2 iunie, 2026
No Result
View All Result
Your browser does not support the audio tag.
Radio TOP Suceava 104FM
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
No Result
View All Result
Radio TOP Suceava 104FM
No Result
View All Result
Prima pagină Tableta zilei

Încă o inaugurare confiscată

10 octombrie, 2024
în Tableta zilei
0 0
Elisabeta Lipă vrea ca baza nautică de la Fălticeni să devină centru național de pregătire pentru juniori:  Mă întreabă lumea: ”Ce are, domnule, Suceava de dă ațîția campioni?”. Păi, Suceava are aer curat, mîncare bio, părinți care își pun copiii la treabă (Foto)
0
TRIMITERI
Trimite pe FacebookTrimite pe Whatsapp

În proasta tradiție suceveană, inaugurările lucrărilor publice sînt confiscate de partidele politice. Dacă într-o comună suceveană cu primar liberal se inaugurează clanța de la ușa unei săli de clasă, atunci alături de primar se postează șeful de la Județ, iar în fotografie bagă capul și cîțiva deputați și vreo doi consilieri locali și/sau județeni din același partid, chit că aceștia nu au avut nici o contribuție la achiziționarea și montarea clanței respective. Dacă într-un oraș sucevean cu primar social-democrat se inaugurează un contor de energie electrică la stația de epurare, atunci alături de primar își fac loc parlamentarii, consilierii locali și/sau județeni din același partid, chit că aceștia nici n-au cumpărat contorul și nici nu l-au montat. Cu cît investiția este mai mare cu atît numărul celor care se bagă în poză alături de primarul cu tricolorul la piept este mai mare, iar printre ei găsești și șefi de la Capitală.

Miercuri, 9 octombrie, a fost inaugurată în complexul Nada Florilor din Fălticeni o elegantă bază nautică. Evenimentul a fost confiscat de PSD, alături de primarul PSD al municipiului, Cătălin Coman, făcîndu-și loc parlamentari ai partidului, printre care președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Investiția în reconstrucția bazei a costat 5,5 milioane de lei și a fost făcută de Primăria Fălticeni și de Consiliul Județean Suceava. Actualul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, nu a fost invitat la evenimentul la care au fost prezente cantoarele originare din județul Suceava, care au nenumărate medalii la competițiile internaționale majore, și cea mai bună canotoare a secolului trecut, Elisabeta Lipă. Domnul Flutur nu a fost invitat pentru că este de la PNL, dar mai ales pentru că în ultima vreme schimburile dure de replici dintre acesta și PSD s-au întețit. Dacă domnul Flutur nu ar fi pierdut alegerile din 9 iunie și ar fi urmat să-și prelungească mandatul de șef al administrației județene probabil că PSD nu ar fi acaparat în întregime evenimentul și ar fi fost invitat și el.

Însă, nu PNL-ul condus de Gheorghe Flutur a băgat bani în baza nautică, ci Consiliul Județean condus de Gheorghe Flutur. Bun, domnul Flutur nu a fost invitat pentru că, așa cum spuneam, acesta se află la cuțite cu PSD. Însă, din conducerea Consiliului Județean face parte și Vasile Tofan, iar această instituție a contribuit financiar la refacerea bazei sportive și ar fi trebuit să fie reprezentată. Domnul Tofan nu mușcă și nici nu este băgat în dispute electorale pînă în gît, așa cum este domnul Flutur. În plus, domnul Tofan locuiește în Fălticeni, un oraș mic în care toată lumea se știe cu toată lumea și trebuie să lase loc de bună ziua, și nu să se ferească unii de alții pe după stîlpi și pe după boscheți atunci cînd se văd de la distanță.

Cu ani în urmă, în lumea asta politico-administrativă era mai multă eleganță, era mai mult respect reciproc și erau niște limite care nu erau depășite. Da, dar pe vremea aceea manelele nu aveau atîta succes, iar lumea despre care vorbesc nu era atît de manelizată.

Tags: Bază nautică Fălticeni inaugurareCătălin ComanGheorghe FluturGheorghe ȘoldanPNL Suceavapsd suceavaVasile Tofan

Articole similare

Campioanele de la CSU Suceava meritau mai mult decît o mînă de spectatori, o tobă, o vuvuzea și un steag
Tableta zilei

Campioanele de la CSU Suceava meritau mai mult decît o mînă de spectatori, o tobă, o vuvuzea și un steag

1 iunie, 2026
CSU Suceava, o nouă victorie categorică în Liga a III-a de fotbal feminin. Sîmbătă, 30 mai, pe ”Areni”, fetele vor primi medaliile de campioane
Tableta zilei

Și campioanele de la CSU Suceava merită să aibă parte de o atmosferă frumoasă pe ”Areni”

29 mai, 2026
În municipiul Suceava intersecțiile au rămas, dar polițiștii care să dirijeze circulația au dispărut
Tableta zilei

În municipiul Suceava intersecțiile au rămas, dar polițiștii care să dirijeze circulația au dispărut

28 mai, 2026
Aproximativ 7.000 de spectatori, la concertele din cadrul festivalului de blues de la Suceava. „Philip Sayce a fost o surpriză. Nu și pentru noi, care știam ce aducem. Am avertizat că Philip Sayce este unul din primii cinci chitariști ai lumii”
Tableta zilei

Festivalul de blues de la Suceava și limba de lemn

27 mai, 2026
Lumină portocalie pe Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, de Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului
Tableta zilei

Zilele Teatrului ”Matei Vișniec” Suceava, fără Teatrul ”Matei Vișniec” și fără o piesă de Matei Vișniec

26 mai, 2026
Suceava vrea să trăiască! Hai Suceava! Și hai odată cu polivalenta!
Tableta zilei

Suceava vrea să trăiască! Hai Suceava! Și hai odată cu polivalenta!

25 mai, 2026
Articolul următor
Dr. David: 10% dintre copii, probleme cu vederea

Astăzi, de Ziua Mondială a Vederii, consultații oftalmologice gratuite la ”Novaoptic” Suceava pentru copiii și adolescenții cu vîrsta de pînă la 18 ani

Persoane cu dizabilități de la Costâna, transferate la Cacica, unde sînt aproape gata 3 locuințe cu cîte 8 locuri

Persoane cu dizabilități de la Costâna, transferate la Cacica, unde sînt aproape gata 3 locuințe cu cîte 8 locuri

Program gratuit de verificare a vederii copiilor de grădiniță. ”Este important ca tratamentul efectuat la timp să ajute dezvoltarea bună a vederii, astfel încît copilul să nu rămînă cu o deficiență vizuală care poate impacta toată viața”

Program gratuit de verificare a vederii copiilor de grădiniță. ”Este important ca tratamentul efectuat la timp să ajute dezvoltarea bună a vederii, astfel încît copilul să nu rămînă cu o deficiență vizuală care poate impacta toată viața”

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM