Facultatea de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu specialiști din domeniul stomatologiei, organizează conferința cu tema „Sănătatea zîmbetului la toate vîrstele”. Evenimentul va avea loc pe 10 aprilie, între orele 13.00 și 16.00, în Amfiteatrul „Remus Răduleț”, corp D, etajul II. Acesta se adresează studenților, cadrelor didactice, profesioniștilor din domeniul sănătății, precum și tuturor celor interesați de menținerea sănătății orale de-a lungul vieții.
Prezentările vor fi făcute de șeful de lucrări dr. Moroșan Hariclea – „Ce putem face pentru zîmbetul frumos și sănătos al copiilor noștri”, asistentul universitar doctorand Tiniuc Iulian – „Știm cu adevărat ce este boala parodontală?” și asistentul universitar doctorand Siminiuc Petruța – „Refacerea zâmbetului – Ghid de soluții în protezarea dentară”.
În comunicatul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava se mai arată: ”Prin această inițiativă, organizatorii își propun să stimuleze conștientizarea importanței sănătății orale în rândul publicului larg și să încurajeze dialogul interdisciplinar în jurul provocărilor și inovațiilor din stomatologia contemporană. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile”.









