În conformitate cu Hotărîrea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a dispus acordarea unei a doua tranșe de motorină din rezerva de stat. Este vorba despre 60 de tone de motorină.
Conform Prefecturii Suceava, motorina va fi utilizată exclusiv pentru continuarea intervențiilor operative post-inundații, refacerea urgentă a infrastructurii critice afectate și susținerea acțiunilor de sprijin logistic în zonele calamitate.
Ca urmare a ordinului prefectului Traian Andronachi și a sprijinului acordat de ministrul dezvoltării, Cseke Attila, numărul comisiilor de evaluare a fost majorat la 10. Acestea operează în regim de urgență pentru evaluarea gospodăriilor afectate și întocmirea documentației aferente.
Pînă pe 6 august, la ora 16.00, au fost evaluate 294 de locuințe și 532 de anexe gospodărești.
În dimineața zilei de 6 august 2025, la sediul Primăriei Broșteni a avut loc o ședință tehnico-juridică mixtă, la care au participat arhitectul-șef al județului, juriști din cadrul Instituției Prefectului și reprezentanți ai autorității locale. Scopul întîlnirii a fost stabilirea cadrului legal și procedural pentru emiterea, în regim de urgență, a actelor necesare: edificării/reamenajării construcțiilor afectate; obținerii autorizațiilor și certificatelor aferente.
Prefectura Suceava mai informează că Agenția pentru Protecția Mediului Suceava a efectuat o serie de măsurători.
Direcția de Sănătate Publică Suceava a analizat calitatea apei potabile: În Broșteni, doar „Izvor Leșu” a fost conform. Alte patru probe sînt în curs de analiză. În Ostra, toate cele 8 probe au fost neconforme microbiologic. În Stulpicani, una conformă (stația de apă), una neconformă („Izvor Scheuleac Ionel”).
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava a desfășurat intervenții pentru salvarea animalelor, acordarea de tratamente gratuite – peste 50 de animale îngrijite, neutralizarea leșurilor de animale și pești – prin îngropare, dezinsecție cu dronă pe 80 de hectare și deratizare.
Pierderile estimate includ peste 30 de exploatații piscicole, 22 stupi de albine, 700 de păsări, 20 de porci și alte animale.
Instituția Prefectului a primit răspunsurile oficiale la solicitările adresate instituțiilor abilitate, inclusiv Autorității de Supraveghere Financiară. Aceste documente stau la baza elaborării următoarei hotărâri a Comitetului Județean, prin care va fi stabilită suma exactă ce urmează a fi solicitată Guvernului României, cu titlu de ajutor financiar pentru persoanele afectate.
Valoarea propusă va fi calculată per metru pătrat afectat, conform metodologiei în vigoare, și va completa demersurile anterioare pentru acordarea unui sprijin financiar direct populației sinistrate.
Toate măsurile întreprinse sunt coordonate de Instituția Prefectului – Județul Suceava, în colaborare cu autoritățile locale, instituțiile județene de specialitate și cu sprijinul organizațiilor neguvernamentale și al voluntarilor.










