Polițiștii suceveni au introdus în arest un șofer după o urmărire în trafic și i-au dat amenzi în valoare de 12.000 de lei.
Pe 10 septembrie 2025, în jurul orei 08.20, polițiștii patrulei de siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliția Municipiului Suceava, în municipiul Suceava, pe strada Nicolae Bălcescu, au observat un autoturism despre care existau indicii cu privire la faptul că are polița de asigurare de tip R.C.A. expirată.
Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă șoferul nu s-a conformat, iar autoturismul a demarat în viteză, fiind urmărit pe strada Mărășești, unde a încălcat mai multe reguli de circulație.
Au fost alertate în regim de urgență celelalte echipaje, constituindu-se filtre rutiere. În paralel, un echipaj de poliție a continuat urmărirea autoturismului, prioritizând siguranța celorlalți participanți la trafic, avînd în vedere valorile crescute de trafic și prezența unor numeroși pietoni. În momentul în care s-a ajuns pe strada Zamcei, pe un segment de drum care prezenta riscuri reduse, a fost direcționat prin stație un alt echipaj de poliție care să efectueze interceptarea din sens opus.
În momentul în care șoferul urmărit a observat al doilea echipaj venind din sens opus, a încercat să evite blocajul, a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, iar ulterior, pe aceeași stradă, a fost blocat și extras din autoturism de către polițiști, în condiții de siguranță, fără incidente. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat, de 33 ani, din comuna Dărmănești, județul Suceava.
Polițiștii au procedat la efectuarea de verificări în bazele de date, cu utilizarea aplicației E-dac, stabilindu-se că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie, iar autoturismul nu are încheiată o poliță de tip R.C.A. valabilă. Bărbatul de 33 de ani a fost preluat în custodie de polițiști și condus la sediul Poliției Municipiului Suceava, fiind testat cu aparatul etilotest și pentru detectarea consumului de substanțe interzise, rezultatele fiind negative.
Polițiștii rutieri i-au dat șoferului amenzi în valoare totală de 11.922 de lei. De asemenea, pentru lipsa poliței de tip R.C.A. a fost retras certificatul de înmatriculare, autovehiculul fiind imobilizat. A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, polițiștii dispunînd reținerea șoferului de 33 de ani, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, instanța competentă a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.