Muzeul de Istorie din Suceava marchează, pe 31 iulie, 10 ani de la redeschiderea sa, după un amplu proiect de reabilitare și reorganizare a expoziției permanente, realizat cu fonduri europene. Investiția a avut o valoare de aproximativ 11 milioane de euro.
Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top, că, la momentul redeschiderii, instituția era considerată ”cel mai modern, cel mai inovativ și, cred, cel mai bun muzeu din România”. Potrivit acestuia, aprecierea se păstrează și după un deceniu. A adăugat domnul Ursu: ”În urmă cu cîteva săptămîni au venit o serie de colegi de-ai noștri, de la București, alături de ambasadorul Chinei, care spuneau că <Ați rămas încă cel mai bun muzeu din România, după 10 ani>, ceea ce este onorant pentru noi și, în același timp, ne obligă la a face mult mai multe lucruri”.
Emil Ursu a amintit că proiectul de modernizare a fost realizat după conceptul arhitectului sucevean Constantin Gorcea și că unul dintre principalele obiective a fost extinderea spațiilor muzeale. A precizat directorul Muzeului Național al Bucovinei: ”De la 2.700 de metri pătrați, muzeul a ajuns la 7.300”.








