Adăpostul Public Suceava a înregistrat în luna octombrie 28 de adopții și 53 de cîini capturați de pe domeniul public, în urma sesizărilor cetățenilor. În aceeași perioadă, patru cîini au murit, iar trei pui au fost abandonați în apropierea adăpostului.
Tot în octombrie a început recensămîntul cîinilor cu stăpîn din municipiul Suceava, o acțiune realizată în echipe mixte, cu Poliția Locală, voluntari și medici veterinari. Cîinii sînt identificați, verificați și microcipați, iar proprietarii primesc informații despre obligațiile legale și despre posibilitatea sterilizării și microcipării gratuite, prin programul subvenționat de Primărie.
”Nu urmărim doar să numărăm cîinii, ci să construim o evidență reală a populației canine din municipiu și să prevenim abandonul și înmulțirea necontrolată”, transmit reprezentanții adăpostului.
În bilanțul lunii se mai arată că trei pui abandonați au murit în aproximativ cinci zile de la preluare din cauza parvovirozei, fiind deja infectați înainte de a ajunge la adăpost. În paralel, au continuat lucrările de reparații la țarcuri, inclusiv refacerea șapelor, precum și activitățile zilnice de curățenie, hrănire și îngrijire a animalelor. Reprezentanții adăpostului spun că numărul deceselor a fost cel mai mic din ultimele luni.
Se arată în bilanțul publicat de Adăpostul Public Suceava: ”28 de adopții și doar 4 decese. Nu sînt doar niște cifre. Sunt 28 de cîini care au primit șansa unei vieți în familie și patru vieți pe care le-am pierdut, în condițiile în care fiecare pierdere contează”.
Mai transmit reprezentanții adăpostului: ”Mulțumim tuturor celor care au contribuit la activitatea adăpostului: medicilor veterinari, voluntarilor, colaboratorilor, adoptatorilor și cetățenilor care ne-au semnalat prezența cîinilor pe domeniul public”.









