Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că instituția pe care o conduce se află în discuții cu marile lanțuri de magazine din județ pentru amenajarea unor rafturi speciale în care produsele să fie comercializate sub brandul „Din Bucovina”. Prezent, astăzi, la evenimentul organizat de compania ”Mopan Suceava” în cadrul căruia a fost prezentată noua gamă „Pîinea Bună”, Gheorghe Șoldan a declarat: „Cea mai importantă veste pentru dumneavoastră este că noi, cei de la Consiliul Județean, ținem legătura cu marii retaileri care sînt în județ în acest moment și știu că sînteți deja în marile magazine, dar ne dorim rafturi speciale pentru producătorii locali din Bucovina sub brandul <Din Bucovina>. Purtăm deja discuții și încercăm să ne punem cu toții la masă ca să vedem forma prin care acești retaileri să primească marfă, să pună acele rafturi speciale pentru toți producătorii locali, cu un adaos mic, pentru a-și scoate cheltuielile cu energia electrică și altele. Și asta pentru ca producătorii locali de aici din Bucovina să-și poată expune marfa mult mai bine și să ajungă la locuitorii acestui județ”.
Consiliul Județean Suceava, discuții cu marile lanțuri de magazine, pentru amenajarea unor rafturi pentru mărfuri comercializate sub brandul ”Din Bucovina”
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Din BucovinaGheorghe ȘoldanMopan Suceava