Am primit din partea artistului viziual și scriitorului sucevean Constantin Severin un articol de opinie pe care îl prezentăm integral.
Un apel către autoritățile sucevene pentru păstrarea vie a memoriei unuia dintre marii creatori ai folclorului bucovinean.
Există oameni care urcă pe scenă pentru a fi aplaudați și există oameni care îi ajută pe alții să ajungă pe scenă. George Sîrbu a făcut parte din a doua categorie, mult mai rară și, poate, insuficient prețuită.
Compozitor, dirijor, folclorist, orchestrator și formator de generații, maestrul George Sîrbu a fost unul dintre oamenii care au dat strălucire Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Prin activitatea sa, prin cercetarea folclorului și prin capacitatea de a descoperi și îndruma talente, a contribuit decisiv la afirmarea unor interpreți care au devenit repere ale muzicii populare românești.
Maestrul George Sîrbu nu era omul care să-și anunțe prezența. L-am cunoscut ca vecin, la nici o sută de metri de casa mea, și am stat de vorbă cu el de nenumărate ori. Mi-a rămas în minte un om modest și calm, cu chipul mereu senin și cu o privire blândă, în care se ghicea o boare de naivitate, nu a celui care nu înțelege lumea, ci a celui care a ales să nu se lase schimbat de ea. Purta părul lung, argintiu, ceea ce îi dădea un aer de artist din altă vreme. Vorbea încet, fără emfază, iar cine îl asculta nu bănuia, din tonul lui, câte ansambluri a condus, câți interpreți a format și câte cântece a salvat de la uitare.
Astăzi, la mai bine de patru ani de la dispariția sa, se cuvine să ne întrebăm dacă Suceava a făcut suficient pentru ca această moștenire să rămână vie.
Întrebarea nu vine dintr-un exercițiu abstract de memorie culturală, ci dintr-o discuție recentă cu doamna Elena Sîrbu, fosta dansatoare de excepție a Ansamblului „Ciprian Porumbescu” și soția regretatului maestru. Cu tristețe, aceasta mi-a vorbit despre absența unor inițiative consistente pentru perpetuarea memoriei soțului său: un spectacol omagial de anvergură, un proiect cultural susținut financiar de autorități și o formă de recunoaștere publică pe măsura contribuției sale.
Mărturia sa merită ascultată. Nu doar pentru că vine din partea femeii care i-a fost alături, ci și pentru că ridică o problemă mai largă: felul în care comunitatea suceveană își tratează marii creatori după ce aceștia nu mai sunt printre noi.
Omul din spatele unor nume sonore
Botoșănean de origine, născut la 5 februarie 1937, George Sîrbu și-a dedicat viața muzicii și folclorului. A început să culeagă folclor încă din tinerețe, străbătând sate și vetre folclorice pentru a recupera cântece, melodii de joc, colinde și alte creații ale tradiției populare.
A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București în 1973, după o carieră în care experiența practică și cercetarea directă a folclorului au avut un rol fundamental.
Între 1961 și 1979 a fost dirijor al Orchestrei de muzică populară a Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Ulterior, a condus Orchestra „Plaiurile Bistriței” din Bacău și a activat și la Ansamblul „Ciocârlia” din București. În 1990 s-a întors la Suceava, unde a contribuit din nou la dezvoltarea vieții muzicale locale.
Numele său este legat de afirmarea unor interpreți precum Sofia Vicoveanca, Laura Lavric, Margareta Clipa și numeroși alți soliști și instrumentiști care au dus cântecul bucovinean pe marile scene.
Ar fi nedrept să atribuim unui singur om întreaga carieră a unor artiști de asemenea valoare. Dar ar fi la fel de nedrept să ignorăm rolul mentorului, al dirijorului și al muzicianului care a știut să le pună talentul în valoare, să le ofere repertoriu și să contribuie la formarea lor artistică. Toți cei avizați știu că diamantul brut, la începuturile sale, Sofia Vicoveanca, a fost șlefuit cu mare artă de maestrul George Sîrbu.
Un om al muzicii de o asemenea anvergură nu lasă în urmă numai partituri și înregistrări. Lasă oameni pe care i-a îndrumat, tradiții pe care le-a recuperat și o școală de interpretare care continuă, chiar și atunci când el nu mai poate ridica bagheta.
Valoarea maestrului nu a fost recunoscută doar de public, ci și de oameni care au făcut istorie în domeniul folcloristicii și a vieții culturale. La împlinirea vârstei de 80 de ani, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, i-a urat „întru mulți și fericiți ani” și l-a așezat „în galeria geniilor muzicale ale neamului românesc”, socotind activitatea sa „nerecunoscută încă în întregime”. Etnomuzicologul Tiberiu Alexandru îl descria ca pe un foarte bun cunoscător al folclorului bucovinean, lăudând alegerea judicioasă a pieselor și priceperea cu care a știut să culeagă și să dozeze instrumentele. Profesoara universitară și etnomuzicologul Emilia Comișel i-a atribuit perenitatea stilului muzical și păstrarea repertoriului local, subliniind că a promovat instrumentele tradiționale și a introdus în repertoriul orchestrei „Ciprian Porumbescu” piese din colecții folclorice de referință. Compozitorul Constantin Arvinte l-a numit „un aristocrat al folclorului românesc”, iar folcloristul Harry Brauner a vorbit despre munca sa de culegător, care a adus la lumină peste 120 de piese, jocuri și cântece uitate. Iar realizatoarea de emisiuni Marioara Murărescu observa că nu știe să vorbească despre sine, dar a făcut atât de multe, încât nu poate stabili o ordine.
Un patrimoniu muzical care nu trebuie lăsat în arhive
George Sîrbu a fost și un important culegător și prelucrător de folclor. A recuperat și valorificat creații tradiționale, a realizat orchestrații și a contribuit la păstrarea unor sonorități și instrumente arhaice ale Bucovinei.
În discursul rostit la înmormântarea sa, reprezentantul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a subliniat contribuția maestrului la recuperarea și publicarea unui amplu repertoriu folcloric, precum și rolul său în formarea tinerilor interpreți. Același discurs a insistat asupra responsabilității comunității de a-i păstra vie opera și de a o transmite generațiilor următoare.
Nu vorbim, așadar, despre o personalitate a cărei importanță trebuie inventată retrospectiv. Recunoașterea valorii sale a existat încă din timpul vieții, iar după moarte a fost exprimată public de instituții culturale și religioase.
Dar recunoașterea verbală nu este suficientă.
O colecție de înregistrări care nu mai este ascultată, o partitură care nu mai ajunge la tineri sau o tradiție care nu mai este transmisă riscă să devină, treptat, doar un document de arhivă. Misiunea instituțiilor culturale este să împiedice această transformare a patrimoniului viu în patrimoniu uitat.
O promisiune care merită clarificată
La moartea maestrului, în mai 2022, primarul de atunci al municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat public că Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene va purta numele lui George Sîrbu. Tot atunci, a vorbit despre finanțarea unui proiect cultural menit să asigure continuarea activității Ansamblului „Balada Bucovinei”, formație înființată prin inițiativa și eforturile maestrului. Anunțul a fost consemnat în presa locală.
Potrivit mărturiei doamnei Elena Sîrbu, familia regretă că inițiativele anunțate nu s-au concretizat în forma așteptată.
În această situație, cred că autoritățile locale au datoria de a clarifica public ce s-a întâmplat cu proiectele respective.
O stradă, un spectacol și o moștenire transmisă mai departe
Consider că Suceava ar trebui să facă mai mult pentru memoria lui George Sîrbu. Nu numai din respect pentru trecut, ci și din responsabilitate față de viitor.
În primul rând, propun organizarea unui spectacol omagial George Sîrbu, susținut de autoritățile județene și locale, cu participarea Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, a Ansamblului „Balada Bucovinei”, a unor interpreți consacrați și a tinerilor muzicieni.
Un asemenea eveniment nu ar trebui să fie o simplă succesiune de cântece cunoscute. Ar putea cuprinde lucrări orchestrate de maestru, înregistrări de arhivă, mărturii ale colaboratorilor și foștilor săi elevi, precum și prezentări despre activitatea sa de culegător și cercetător al folclorului.
În al doilea rând, cred că autoritățile ar trebui să reia și să clarifice proiectul privind atribuirea numelui său Centrului Cultural Bucovina. Dacă există impedimente administrative sau dacă proiectul nu a fost finalizat, acestea ar trebui explicate public, iar posibilitățile de realizare ar trebui analizate din nou.
În al treilea rând, merită analizată posibilitatea ca o stradă din Suceava să poarte numele maestrului. Un asemenea gest ar fi o formă firească de recunoaștere a contribuției sale la cultura orașului.
În fine, propun realizarea unui fond digital George Sîrbu, cu înregistrări, partituri, fotografii, documente și mărturii, în colaborare cu familia și cu instituțiile care dețin materiale relevante. Astfel, moștenirea sa ar putea fi accesibilă nu numai specialiștilor, ci și elevilor, studenților și publicului larg.
Memoria unui artist este și responsabilitatea comunității
Mă adresez Consiliului Județean Suceava, Primăriei municipiului Suceava, conducerii Centrului Cultural Bucovina și tuturor celor care au responsabilități în domeniul culturii.
Nu cred că este prea târziu pentru ca aceste inițiative să fie puse în practică. Dimpotrivă, ele ar putea deveni un exemplu de colaborare între autorități, instituții culturale, familie și comunitatea artistică.
George Sîrbu a contribuit la formarea unor generații de muzicieni și interpreți. A recuperat cântece și tradiții, a construit ansambluri și a pus în valoare talentul altora. Tocmai de aceea, omagierea sa nu trebuie să se limiteze la comemorarea unei date din calendar.
Adevărata recunoștință se măsoară în ceea ce alegem să facem după ce aplauzele s-au stins.
Poate că a venit timpul ca Suceava să transforme cuvintele frumoase rostite la dispariția maestrului într-un program cultural concret, cu obiective, responsabilități și finanțare transparentă.
Pentru că George Sîrbu nu a lăsat în urmă doar amintirea unui mare dirijor. A lăsat o parte din identitatea muzicală a Bucovinei.
Iar o asemenea moștenire nu trebuie doar comemorată. Trebuie continuată.
Constantin Severin
Suceava, octombrie 2026
