De curînd, comunitatea poloneză din Bucovina a primit vizita unei delegații de la Vatican, în fruntea căreia s-a aflat monseniorul Ionuț Paul Strejac, originar din comuna Moara. Prima oprire a fost vineri, 4 iunie, la Solonețu Nou, în Cacica. Acolo, oaspeții au fost întîmpinați cu pîine și sare de președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, prim-vicepreședintele Uniunii, Victoria Longher, parohul comunității, preotul doctor Stanislav Cucharec, și copii din Ansamblul ,,Sołonczanka”. Copiii au pregătit un scurt program artistic. A doua zi, de la ora 09.00, prelaţii au celebrat Sfînta Liturghie la Pleşa, în comuna Mănăstirea Humorului, iar după-amiază au avut o întîlnire la Casa Polonă din localitate cu Preasfințitul Iosif Păuleț, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași. Duminică, 6 iunie, oaspeții au făcut o scurtă vizită la biserica din Suceava. Apoi, s-au deplasat la Biserica Romano-Catolică din Moara pentru Sfînta Liturghie solemnă de la ora 10.00 şi procesiunea cu Preasfîntul Sacrament. Cuvîntul de învățătură a fost ținut de monseniorul Strejac. Vizita în județul Suceava a delegației de la Vatican s-a încheiat la Moara.
Delegație de la Vatican, vizită în Bucovina
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: BucovinaCacicaGhervazen Longhermonseniorul StrejacVatican
Related Content
Concurs pentru ocuparea funcției de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava
By
Toni
21 august, 2026
Proiectil din Primul Război Mondial, funcțional, descoperit la Arbore, distrus
By
Toni
20 august, 2026