Analistul economic Daniel Apostol crede că România va trebui să plătească în dosarul Pfizer, dar spune și că cineva trebuie să plătească într-un fel sau altul pentru ce s-a întîmplat. La începutul lunii aprilie, o instanţă belgiană a hotărît că România trebuie să plătească Pfizer 600 de milioane de euro și să preia o livrare de vaccinuri COVID-19 comandată în pandemie.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, întrebat dacă negocierile demarate de partea română cu firma farmaceutică vor avea aduce un benficiu Țării sau vom rămîne doar cu atacurile între politicieni pe această temă, Daniel Apostol a afirmat: ”Mi-e greu să fac o predicție, dar mi-e teamă că pînă la urmă vom avea de plătit bani grei. Instanța internațională ne-a găsit vinovați, pentru că am fost debili mintali la vremea respectivă și orice greșeală se plătește. Din păcate, nu văd o variantă în care cineva să vină și să facă responsabili reali pentru o astfel de greșeală. Sigur, a recupera cîteva sute de milioane de dolari de la o persoană fizică e imposibil. Este efectiv imposibil în România, dar a face într-o formă sau alta răspunzător pe cineva, cred că este o datorie față de națiunea care va suporta, practic, costul acestei greșeli”.
Pe 7 iulie, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu i-a acuzat pe Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanţelor, şi pe Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătăţii, de trădare în legătură cu negocierile cu firma Pfizer. În replică, Alexandru Rogobete afirmat că doar a încercat să rezolve problema pe care nu el a creat-o şi îl acuză pe Vlad Voiculescu că ”minte senin şi ţese conspiraţii cu obiectivul vizibil de a deturna atenţia de la sine”. Domnul Rogobete a mai scris pe Facebook: ”Pentru acuzaţia mincinoasă de trădare la adresa mea, pentru faptul că eşti incapabil să îţi asumi eroarea (sper nu mârşăvia) de a fi comandat mai multe doze de vaccin anti-COVID decât mâini şi picioare sunt la un loc în România, pentru că ai fost un ministru tare slab şi ai patronat o campanie dezastruoasă de vaccinare publică, pentru tentativa penibilă de diversiune şi manipulare publică din aceste zile, ruşine Vasile V. Voiculescu!”.








