La o zi după ce PNL Suceava a anunțat că îl va susține pe Vasile Rîmbu pentru un nou mandat de primar în 2028, acesta transmite că își continuă activitatea în plan administrativ. Primarul Sucevei, care este suspendat din PSD pînă în iulie anul viitor, nu face referire directă la anunțul liberalilor sau la reacțiile apărute după ședința de partid, dar încheie mesajul de astăzi cu următoarea afirmație: ”Politica își vede de zgomotul ei, iar noi ne vedem neîntrerupt de șantiere și de oameni”.
În postarea sa, Vasile Rîmbu vorbește despre lucrările de pe străzile I.G. Sbiera și Armenească, după intervențiile de pe strada Ion Creangă. Primarul susține că modernizarea zonei istorice este realizată cu o viziune unitară și că lucrările sînt proiectate să reziste zeci de ani.
A afirmat acesta: ”Cît despre calitatea lucrărilor, vă asigur că sînt proiectate și executate să țină zeci de ani, nu pînă la numărarea unor voturi. Unim străzile Ion Creangă, Armenească și I.G. Sbiera într-o viziune clară asupra dezvoltării Sucevei: îmbinăm farmecul inconfundabil al zonei vechi cu rigoarea tehnică a vremurilor noastre – confirmînd (dacă e nevoie) că respectul pentru trecut nu înseamnă resemnare în fața degradării, ci grijă și seriozitate de la fundație pînă la stratul de uzură și trotuare, fără compromisuri și fără cîrpeli”.
Vasile Rîmbu mai transmite că nu intenționează să intre în ”zgomotul” politic, preferînd să vorbească despre șantiere.









