Avînd în vedere evenimentele organizate în contextul Sărbătorii Religioase ”Adormirea Maicii Domnului”, precum şi fluxul sporit de persoane ce se înregistrează în locurile publice din județ în minivacanța 15 – 17 august, poliţiştii suceveni acţionează cu efective sporite.
În această perioadă, în afara polițiștilor din dispozitivele de ordine și siguranță publică, pe raza județului Suceava sînt prezenţi la datorie, zilnic, alți peste 100 de poliţişti din toate structurile IPJ Suceava, fiind angrenate peste 160 de autospeciale de poliţie.
Echipe de intervenție suplimentare și grupe din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale sînt pregătite în cazul unor evenimente deosebite.
Zilnic, poliţiştii rutieri acţionează cu autospecialele dotate cu aparate radar pe drumurile naţionale şi europene de pe raza întregului judeţ. Sînt utilizate toate aparatele radar laser TruCam pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive.
Tot în această perioadă, polițiștii rutieri sprijiniți de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică desfășoară o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de băuturi alcoolice și substanțe interzise.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava organizează, zilnic, patrule şi activităţi de menţinere a ordinii publice atât în trenuri, staţii CFR şi triaje, cît și în incinta şi zona Aeroportului ”Ştefan Cel Mare” Suceava în contextul sporirii afluxului de călători.
Totodată, avînd în vedere faptul că în această perioadă pe raza județului sunt organizate activități cultural-artistice și religioase pentru marcarea unor evenimente sociale la care se preconizează participarea unui număr mare de persoane, polițiștii desfășoară activități de prevenire a infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului.
De asemenea, echipaje suplimentare de poliție sînt pregătite pentru fluidizarea traficului pe arterele rutiere din zona stațiunilor turistice, dar și în proximitatea unităților de cult.









