Galeria Zamca, ocupată ”cam tot anul”. Artiștii din orice colț al țării pot expune în alte două spații administrate de Institutul Bucovina. Vasile Gafiuc: Locația de expunere de la Burdujeni, de la Spitalul de Psihiatrie, printr-un proiect facilitat de noi, va intra într-un program de reabilitare completă

Galeria <Zamca> din Suceava, un proiect al lui Vasile Gafiuc, împreună cu maestrul Mihai Pînzaru – PIM și criticul de artă Delia Leizeriuc, ”este deschisă oricărui artist care dorește să verniseze sau dorește să pună pe simeze lucrările sale, atît fotografie, dar mai ales pictură, grafică…”. Precizarea a fost făcută în cadrul unei emisiuni la Radio Top de domnul Gafiuc, președintele Asociației Institutul Bucovina, în contextul în care artisul Andrei Minovici, din Bacău, și-a expus lucrările din cadrul expoziției <Sensul din haos>, joi, 3 aprilie.

Întrebat cum de a ajuns artistul din Bacău să își verniseze expoziția la Suceava, Vasile Gafiuc a spus: ”Sîntem foarte des căutați. Ne caută pentru Galeria <Zamca>, care are deja trei ani, sîntem cunoscuți… am avut artiști și de la Brăila, și de la București, și din alte țări, precum Turcia. Ne caută, fac o programare, pentru că așa cum a spus și Maestrul PIM la Radio Top recent, avem agenda ocupată cam tot anul”.

Vasile Gafiuc a mai spus la Radio Top că se dorește prelungirea datei pînă la care se poate vizita expoziția de grafică semnată de artistul Andrei Minovici dincolo de 15 aprilie. A spus domnul Gafiuc: ”O să discutăm cu artistul să prelungim, pentru că vine perioada de Paște și, chiar dacă avem pregătit următorul vernisaj, o să-l putem organiza doar după sărbători”.

Deși Galeria <Zamca> este ocupată tot anul, Institutul Bucovina nu duce lipsă de spații pentru expunerea lucrărilor artistice. A precizat directorul asociației: ”Spre bucuria noastră, mai avem încă două locații de expunere. De exemplu cel de la Burdujeni, de la Spitalul de Psihiatrie. Acolo avem un proiect amplu pe care îl implementăm cu Consiliul Județean, un proiect facilitat de noi prin programul InterReg România-Ucraina, unde Spitalul de Psihiatrie din Suceava și Spitalul de Psihiatrie din Cernăuți vor colabora, iar Spitalul de Psihiatrie din Suceava va intra într-un program de reabilitare completă. Deci, vom avea o galerie și mai frumoasă. Avem peste 2 milioane de euro, bineînțeles cu un aport de 40% la acești bani din partea Consiliul Județean Suceava”.

Cel de-al treilea spațiu de expunere este la Botoșani, recent inaugurat. A precizat Vasile Gafiuc: ”<Casa Zamfirescu> reprezintă un proiect foarte frumos. E vorba de o clădire de patrimoniu, istorică, cu blazon. <Casa Zamfirescu> a fost salvată de către AJOFM Botoșani. Doamna director de acolo, un om care pune mult suflet la dezvoltarea comunitară, a reușit să salveze această clădire, să o reabiliteze foarte frumos, să păstreze tot. Printr-un program național a reușit să o transforme într-un centru de formare, dar care are două holuri imense, numai bune pentru expoziții”.

Artiștii care expun în galeriile coordonate de domnul Gafiuc lasă, de cele mai multe ori, cîte o lucrare drept cadou. Acestea sînt apoi vîndute în cadrul unor expoziții, iar banii ajung la diferite cazuri sociale. A precizat Vasile Gafiuc: ”Cam asta a fost ideea. Dar sînt și artiști care ne-au adus mai mult decît o lucrare și sîntem foarte bucuroși… În general, lasă cîte o lucrare”.

De precizat, la Galeria <Zamca>, la cea din Burdujeni și la cea de la Botoșani, artiștilor care își expun lucrările nu li se percepe nici un ban, ”absolut totul este gratuit”. Potrivit lui Vasile Gafiuc ”chiar de multe ori și coffee break-ul este din partea noastră”.

 

Exit mobile version