Gheorghe Flutur s-a fotografiat cu chef Cătălin Scărlătescu și cu Emil Ursu, care era costumat în boier, le-a făcut fotografii oștenilor din Cetatea de Scaun și a vorbit despre ”invazia” turiștilor în județ, care ar fi cîtă frunză și iarbă

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus, astăzi, la deschiderea oficială a Festivalului Medieval din Cetatea de Scaun a Sucevei, că anul acesta va fi atins recordul de 500.000 de turiști în județul nostru. Gheorghe Flutur a afirmat că în primele șase luni ale anului s-au înregistrat 185.000 de turiști și că doar în luna august vor fi cu siguranță 70.000 de turiști în județul Suceava. Referitor la festival, domnul Flutur a declarat: „Eu vreau să le mulțumesc celor peste 500 de participanți. Sînt 36 de trupe din cinci țări, plus România. Mă bucur pentru marșul de aseară prin Suceava, un marș de 7 kilometri, care parcă ne-a trezit și a fugărit pandemia și alte frici din ultima perioadă. Sper ca în aceste zile să vă simțiți bine și dumneavoastră, turiștii, în Cetatea de la Suceava”. Gheorghe Flutur a lansat o invitație și pentru celelalte evenimente din județ: „Vă aștept luni, pe 15 august, pe muntele Rarău la Sărbătoare Muntelui, apoi la Cacica lansăm proiectul Nunta în Bucovina, dar sînt și evenimente pe valea Bistriței, Festivalul Păstrăvului”. Festivalul de Artă Medievală se va încheia pe 14 august.

 

Gheorghe Flutur s-a fotografiat alături de chef Cătălin Scărlătescu, care va găti pe perioada Festivalului Medieval, și alături de directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, care era costumat în boier. Domnul Flutur s-a fotografiat și împreună cu un toboșar și o domniță, și a făcut fotografii cu telefonul mobil în Cetate. Gheorghe Flutur a fost însoțit de administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, și de vicepreședintele Consiliului Județean Niculai Barbă. Evenimentul de la Cetate este organizat de Consiliul Județean prin Muzeul Național al Bucovinei, în parteneriat cu Primăria Suceava.

 

Exit mobile version