Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că și anul acesta, în cadrul programului ”Paște în Bucovina”, în Noaptea de Înviere credincioșii vor primi Lumina Sfîntă de la Ierusalim. Acest program inițiat de CJ Suceava a ajuns la cea de-a XV-a ediție. Domnul Flutur a mulțumit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru parteneriatul existent pentru organizarea evenimentului și a adăugat: ”Consiliul Județean, prin Aeroportul Ștefan cel Mare de la Salcea, va organiza aducerea Sfintei Lumini. O delegație va pleca de la Suceava la București, așa cum se întîmplă în fiecare an, pentru a fi adusă Sfînta Lumină în bisericile de aici, din județul Suceava”.
Cît privește programul ”Paște în Bucovina” în ansamblul său, domnul Flutur a afirmat: ”Pe 21 aprilie vom avea Festivalul Ouălor Încondeiate la Ciocănești, organizat de primăria acestei comune. Apoi de Florii vom avea Festivalul Ouălor Încondeiate de la Moldovița. Și vom avea evenimente și în Săptămîna Mare în mai multe localități. De asemenea, și în centrul Sucevei vom organiza evenimente specifice de Florii, un concert de pricesne și cîntece religioase în centrul Sucevei, dar și Tîrgul de Paște împreună cu Primăria Municipiului Suceava. Acolo vom avea un mesh uriaș pe Casa de Cultură, o scenă, un clopot, ecrane și în ziua de Paște, la ora 13.00, va fi evenimentul tradițional din ziua de Paște, Clopotele Bucovinei și Festivalul cîntecelor de toacă. Un concurs al tinerilor consacrați în acest eveniment de bătut toaca și avem mulți concurenți. De asemenea, va fi și un concurs de ciocnit ouă și vizionarea pe ecrane a filmului Clopotele Bucovinei de la 15 mănăstiri de aici, de la noi de acasă”.








