Revine cursa 8, spre Aeroportul Suceava. Traseul rămîne în mare același, dar tarifele sînt și mai mici

TPL Suceava a anunțat că de luni, 31 martie, linia 8, spre Aeroport, revine în circulație.

Deși cursa a fost suspendată pentru lipsă de rentabilitate s-a decis ca traseul să plece tot din Gara Burdujeni, pentru a se evita zona aglomerată a orașului și a se putea respecta graficul de circulație. Vor fi totuși și excepții. La ultimele două curse de la Aeroport, de la 22.30 și de la 23.30, microbuzul TPL circulă pe traseu extins, pînă în Obcini, la stația Flori. Totodată, și cursa de la ora 4.00 dimineață spre Aeroport va fi cu plecare din Obcini.

Atrage atenția și tariful, care nu mai este de 10 lei cursa pînă la aeroport – biletele sînt cele la prețul normal de la TPL: 3 lei un bilet de 60 de minute, respectiv 5 lei biletul de 120 de minute.

Exit mobile version