Spitalul Județean Suceava NU va deveni spital suport pentru eventualii răniți și refugiați din Ucraina

Conducerea Spitalului Județean Suceava dezminte informațiile din presă, conform cărora unitatea va deveni spital suport pentru eventualii răniți și refugiați din Ucraina. Conducerea Spitalului din Suceava a transmis următoarele: „Vrem să comunicăm faptul că NU s-a primit nici o hîrtie oficială din partea structurilor statului, nu a fost organizată nici o întîlnire între reprezentanți ai Ministerului de Interne sau Ministerului Apărării cu conducerea spitalui sau cadre medicale. Dacă se va pune în discuție un astfel de scenariu sau/și vom primi o hotărîre oficială vom anunța”. Cotidianul „Obiectiv” scrie, astăzi, că în ultimele zile, conform mai multor surse din Spitalul Județean Suceava, medici și șefi de secții au fost convocați la mai multe întîlniri cu reprezentanți ai Armatei, fiind discutate principalele măsuri care trebuie luate pentru a pregăti unitatea și personalul medical în caz de declanșare a conflictului armat în Ucraina. Publicația mai notează că unul dintre scenarii ar prevede transformarea Spitalului Județean de Urgență în spital suport pentru tratarea răniților și asigurarea urgențelor medicale care pot apărea în rîndul refugiaților din statul vecin.

Exit mobile version