Un magazin din cartierul sucevean Zamca, închis pentru 30 de zile fiindcă a vîndut țigări unui minor

Un magazin dintr-o rețea de supermarket-uri situat în cartierul sucevean Zamca a fost amendat cu 10.000 de lei și închis pentru 30 de zile fiindcă a vîndut țigări unui băiat în vîrstă de 16 ani. Poliția Locală Suceava a luat această decizie, care a fost confirmată de instanță.

Într-o emisiune la Radio Top, directorul Poliției Locale, Ovidiu Doroftei, a declarat: ”Chiar zilele trecute am avut în față hotărîrea definitivă în cazul unui supermarket din cartierul în care ne aflăm, din Zamca, unde, la un moment dat, colegii mei de la Serviciul Control Comercial erau pe teren într-o activitate de rutină de control și au surprins momentul în care unui tînăr i s-a vîndut un pachet de țigări. Au considerat că este cam tînăr pentru țigări și l-au legitimat. Pentru că la casă nu i-a fost cerut buletinul l-au legitimat colegii mei. Și au constatat că tînărul avea la data respectivă 16 ani. E o încălcare flagrantă a legii și a fost sancționată respectiva unitate cu o amendă de 10.000 de lei și cu suspendarea activității 30 de zile. După ce am trecut prin două instanțe, pentru că a fost contestat respectivul proces verbal, amenda a fost plătită, dar a fost contestat procesul verbal, s-a ajuns la o hotărîre definitivă și astăzi magazinul și-a închis activitatea pentru 30 de zile”.

Domnul Doroftei a reamintit agenților comerciali că au datoria să legitimeze persoanele care par a nu avea 18 ani și care vor să cumpere țigări, băuturi alcoolice sau băuturi energizante. A declarat directorul Poliției Locale: ”Aduc la cunoștința publicului pe această cale și atrag atenția că lucrătorii comerciali au obligația de a solicita documente de identitate pentru situațiile în care cred că tinerii nu au 18 ani. Trebuie să ceară un document din care să rezulte vîrsta respectivului tînăr și să nu-i vîndă băuturi energizante, alcool și tutun”.

Ovidiu Doroftei a mai spus că polițiștii locali au o bună relație de colaborare cu unele puncte de lucru ale marilor lanțuri de magazine, însă nu cu toate. A declarat domnul Doroftei: ”Am și găsit parteneri de dialog printre reprezentanții unor rețele. La unele puncte de lucru avem un dialog foarte bun și constructiv, dar la unele puncte de lucru nu rezonăm la fel de bine. În urma unor încălcări ale normelor de conviețuire în spațiul public, în urma unor abateri în ceea ce privește ordinea și liniștea publică, am solicitat și s-a dispus a restrîngerea programului de funcționare la cîteva supermarket-uri, care erau non-stop. S-a redus drastic numărul de abateri constatate. De la 24 de ore s-a făcut program de la 06.00 la 23.00. Și sînt și magazine care încă funcționează non- stop și nu mai vînd alcool după ora 23.00”.

Exit mobile version