Primăria Suceava va organiza un concurs de proiecte pentru transformarea Parcului Șipote în zonă de agrement. În ședința din această lună a consiliului local va fi supus aprobării un proiect de hotărîre al primarului Ion Lungu vizînd desemnarea comisiei de selecție. Primarul a afirmat că în comisie vor fi cooptați diverși specialiști, printre care arhitecți, peisagiști și dendrologi. De asemenea, Ion Lungu a menționat că perioada de dezbatere publică online inițiată de municipalitate s-a încheiat și că oamenii au venit cu foarte multe propuneri privind amenajarea Parcului Șipote. El a arătat că filiala locală a Ordinului Arhitecților din România a sintetizat aceste propuneri și i-a transmis mai multe observații. Printre propuneri se află și realizarea unui traseu de telegondole, care să lege zona centrală de Mănăstirea Zamca și Cetatea de Scaun cu traversarea Parcului Șipote sau edificarea pe Platoul Cetății a unei instalații tip roată belvedere. Primarul a mai spus că pe marginea amenajării Parcului Șipote vor avea loc și dezbateri publice față în față.









