Aproape 240 de elevi din Suceava s-au înscris deja la întîlnirea de pe 10 noiembrie, de la LPS, cu specialistul antidrog Cătălin Țone. Discuția cu elevii va aborda teme legate de consumul și traficul de droguri, prevenție și drogurile la volan

Aproximativ 240 de elevi din județul Suceava s-au înscris deja la întîlnirea cu specialistul antidrog Cătălin Țone, care va avea loc marți, 10 noiembrie, în aula Liceului cu Program Sportiv. Acțiunea face parte din proiectul ”De la fascinație la dependență”, derulat pentru al treilea an de tinerii de la Interact Suceava Cetate.

În cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top, Ina Tănase, membru al Rotary Club Suceava Cetate, a spus, vizavi de revenirea lui Cătălin Țone la Suceava: ”La începutul acestui an, cînd am planificat a treia ediție a acestui proiect, una din primele activități pe care le-au pus acolo ca fiind posibile a fost întîlnirea cu Cătălin Țone. De ce? Pentru că sesiunile acestea sînt extrem de interactive. Tinerii sînt foarte implicați. Și e un subiect care îi interesează. Iar în momentul în care un licean spune: <Vreau să discut despre asta!>, înseamnă că e un lucru care se întîmplă și care îi preocupă”.

Cătălin Țone a condus timp de aproximativ 18 ani Serviciul Antidrog din cadrul Poliției Capitalei și a fost consilier superior în cadrul Agenției Naționale Antidoping. Discuția cu elevii va aborda teme legate de consumul și traficul de droguri, prevenție și drogurile la volan. Întîlnirea de la Liceul cu Program Sportiv este organizată cu sprijinul Consiliului Județean și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Suceava. Tot marți, între orele 17:00 și 19:00, la sala Hora a Hotelului Continental, va avea loc o sesiune dedicată părinților. Miercuri, 11 noiembrie, Cătălin Țone va participa la o întîlnire cu elevii din Siret.

Ediția din acest an a proiectului are ca temă ”Adolescența între anxietate și curaj”, ”pentru că liceenii au ajuns la concluzia că au nevoie și de curaj cîteodată să spună nu”. Va avea loc și un concurs adresat liceenilor, cu secțiuni de fotografie, video și poster. Cele mai bune trei lucrări vor fi premiate cu echipamente precum imprimante foto, iPad, trepiede și o dronă, ”practic, lucruri pe care ei le folosesc în a face aceste proiecte”.

O altă activitate este o sesiune de dezbateri după modelul Națiunilor Unite, programată în perioada 11-13 decembrie. Potrivit doamnei Tănase, ”aici se înscriu tineri din toată țara și dezbat, după exemplu dezbaterilor de la Națiunile Unite, teme legate exact de anxietățile adolescenților: sănătate mentală, dependență de tot felul de gadgeturi, de alcool, de droguri, și așa mai departe”.

Interact este organizația de voluntariat pentru adolescenți din cadrul mișcării Rotary și reunește tineri cu vîrste între 12 și 18 ani. Potrivit Inei Tănase, membrii Interact Suceava Cetate provin din tot județul.

Exit mobile version