Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioadele 5–6 noiembrie și 12–13 noiembrie, evenimentul academic „Ziua Doctorandului USV”, dedicat prezentării rezultatelor și direcțiilor de cercetare ale studenților doctoranzi. Manifestarea reunește peste 150 de doctoranzi din cadrul celor două școli doctorale ale universității.
Programul include prezentări orale și sesiuni de postere, care ilustrează diversitatea cercetărilor desfășurate la USV, în domeniile științelor inginerești și celor socio-umane. Printre temele abordate se numără inteligența artificială, realitatea virtuală, securitatea cibernetică și protecția mediului, alături de antreprenoriatul social, istoria comunităților din Bucovina și reprezentările feminității în literatura română. Participanții vor prezenta progresele cercetărilor lor în cadrul doctoratului și vor discuta relevanța rezultatelor pentru provocările actuale ale societății.
Prima sesiune este dedicată Școlii Doctorale de Științe Aplicate și Inginerești (SDSAI), iar cea de-a doua Școlii Doctorale de Științe Socio-Umane (SDSSU).







