Clara Avram, una din cele trei șefe ale promoției 2023 de la Colegiul Național <Mihai Eminescu> din Suceava, susține că în timpul liceului a avut timp să se implice și în diverse activități extrașcolare. Ea a declarat că, de exemplu, a participat la un proiect Erasmus și s-a numărat printre organizatorii balului bobocilor și a trei școli de vară pentru <boboci>. Clara a afirmat: „Mă descurc foarte bine la time management, dar consider că la mine întotdeauna a existat o balanță între învățat și activitățile de relaxare, care să te destindă și să te deconecteze de la tot ceea ce înseamnă lucru din ăsta academic. Întotdeauna mi-am dorit să le fac pe ambele. Niciodată nu mi s-a părut că poți avea succes dacă stai doar acolo să înveți și să nu faci altceva pe lîngă”. Întrebată dacă și-a dorit să devină șefă de promoție la colegiu, Clara Avram a răspuns: „Dacă în școala generală mi-am dorit și am tras destul de tare să ajung în acel punct, să fiu șefă de promoție, la liceu chiar nu mi-am setat acest obiectiv”. În clasele a X-a, a XI-a și a XII-a Clara a obținut doar medii de 10. În clasa a IX-a, ea a avut trei medii de 9 și restul de 10. Clara a terminat la specializarea științe sociale – intensiv engleză, a luat Bacalaureatul cu 9,85 și și-a depus candidatura la trei facultăți.
Clara Avram, șefă de promoție la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”: La mine întotdeauna a existat o balanță între învățat și activitățile de relaxare. Niciodată nu mi s-a părut că poți avea succes dacă stai doar acolo să înveți și să nu faci altceva pe lîngă
-
By Toni

- Categories: Educație
- Tags: Clara AvramColegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava
Related Content
USV. 3.205 locuri bugetate, la admiterea care va începe pe 13 iulie
By
Toni
10 iunie, 2026
Peste 1.500 de cadre didactice, la concursul de titularizare
By
Toni
9 iunie, 2026
Aproape 5.000 de candidați, la Bacalaureatul din județul Suceava
By
Toni
9 iunie, 2026