Joi, 5 noiembrie 2026, între orele 15:00 și 19:00, părinții și cei mici sînt așteptați la Ziua Porților Deschise, pentru a descoperi împreună noua creșă din cartierul Burdujeni.
Conform Inspectoratului Școlar Suceava, vizitatorii ”vor putea descoperi spațiile amenajate pentru copii și vor face cunoștință cu echipa care îi va întâmpina cu grijă, răbdare și voie bună. Creșa este destinată copiilor cu vârste între 1 și 3 ani și va avea următorul program: luni–vineri, 7:30–17:30. Adresa? Strada Mircea Hrișcă, nr. 99, Suceava – Creșa nr. 1 Burdujeni”. Creșa ar urma să fie funcțională începînd cu luna decembrie.
În comunicatul IȘJ se mai arată: ”O creșă nu este un spațiu de joacă și nu e doar un spațiu frumos amenajat. Este prima formă de educație instituționalizată, este grijă, rutină zilnică și pasiune. Așadar, dragi părinți, luați-i pe cei mici de mână și veniți să cunoașteți creșa de lângă casa voastră! Porțile sunt deschise și multă bucurie va fi de împărtășit!”.







