Festivitate de premiere a elevelor cu 10 la Bac, la Inspectoratul Școlar Suceava

Miercuri, 23 septembrie, începînd cu ora 10.00, Inspectoratul Școlar Județean Suceava va organiza un moment dedicat celor patru eleve din județul nostru care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, în sesiunea 2026. Evenimentul va avea loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava în prezența elevelor, a părinților și a profesorilor care le-au pregătit la disciplinele de examen.

Două eleve sînt de la Colegiul ”Mihai Eminescu” Suceava și două eleve de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți. Conform purtătoarei de cuvînt a Inspectoratului Școlar Suceava, Gabriela Cazac, elevele vor primi din partea Inspectoratului cîte 5.000 de lei.

În comunicat este citat șeful Inspectoratului Școlar, Ciprian Anton, spunînd: „Media 10 la Bacalaureat este rezultatul unui parcurs construit în timp, prin muncă, seriozitate și perseverență. Ne bucurăm să le întâlnim pe cele patru eleve și să le oferim recunoașterea pe care o merită. În același timp, este un moment în care îi apreciem și pe profesorii care le-au fost alături și pe părinții care le-au susținut. Le felicităm și le dorim să păstreze aceeași exigență față de ele însele și în anii care urmează”.

Exit mobile version