Ghiozdane și rechizite, pentru copiii de la Centrul ”Maria Ward” Rădăuți

Cei 58 de copii ai Centrului ”Maria Ward” din Rădăuți au primit cîte un ghiozdan și rechizite, iar copiii născuți în lunile iunie, iulie, august și septembrie au fost sărbătoriți împreună, în jurul unui tort aniversar. S-a întîmplat în cadrul proiectului ”Ghiozdane cu speranță și aniversări cu bucurie”, parte componentă a programului județean de solidaritate și voluntariat „Anotimpuri de lumină pentru fiecare copil”, desfășurat în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.

Conform purtătoarei de cuvînt a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Gabriela Cazac, programul este coordonat de prof. dr. Aurica Daneliuc, inspector școlar pentru activități extrașcolare. Inițiativa continuă o colaborare începută în urmă cu patru ani între voluntarii Colegiului Tehnic „Regele Ferdinand I” Rădăuți și copiii de la Centrul „Maria Ward”.

La eveniment au participat prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. dr. Aurica Daneliuc, coordonatorul proiectului, prof. Mihaela Moisuc, directorul Colegiului Tehnic „Regele Ferdinand I” Rădăuți, prof. Ionela Bandiul și prof. Marius Grijincu, directori adjuncți, precum și prof. Mălina Lungu, consilier educativ al colegiului. Gazda întîlnirii a fost sora Luiza, reprezentanta Centrului „Maria Ward”.

 

Doamna Daneliuc a declarat: „Pentru mine, această lansare are o însemnătate aparte: este primul proiect județean pe care îl coordonez în calitate de inspector școlar. Îl clădim pe temelia unei relații construite în patru ani și pe dorința de a rămîne aproape de acești copii, cu discreție, statornicie și responsabilitate. Fiecare copil are nevoie să știe că este văzut, prețuit și sprijinit de comunitatea din care face parte”.

 

Pe parcursul întregului an școlar, „Anotimpuri de lumină pentru fiecare copil” va cuprinde activități educative, culturale, recreative și caritabile, desfășurate prin implicarea elevilor voluntari, a cadrelor didactice și a partenerilor proiectului.

 

Exit mobile version