Rata de promovare a Bac-ului la Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, 96,45%. Peste 70% din medii sînt între 8 și 10

Directorul de la Colegiul Național de Informatică <Spiru Haret> Suceava, profesorul de fizică Virginel Iordache, a declarat că rata de promovabilitate la ultima sesiune a Bacalaureatului a fost de 96,45%. Această rată ar plasa școala pe locurile V-VI la nivelul județului.  Profesorul Iordache a precizat: „Procentul este cu peste 20% mai mare decît cel înregistrat anul trecut în prima sesiune. Numărul mediilor mari este covîrșitor. Peste 70% din medii sînt cuprinse între 8 și 10. Din păcate, nu avem nici o medie de 10. Au fost vreo șapte sau opt copii cu note de 10, 10 și 9,90-9,95”. În opinia directorului, creșterea ratei de promovare se datorează muncii. În plus, subiectele au avut un grad mediu de dificultate. Virginel Iordache a menționat: „Mulțumesc copiilor, mulțumesc profesorilor pentru modul cum s-au implicat, pentru dăruire, pentru abnegație. Nu în ultimul rînd, mulțumesc părinților fiindcă au fost aproape de copii și de școală. Școala are o relație bună cu părinții elevilor noștri”.

Exit mobile version