Rectorul USV și ministrul Educației au semnat contractul de 25 de milioane de euro pentru învățămîntul dual. Se vor construi clădiri de laboratoare și ateliere pentru formarea profesională. Bursele pentru elevi și studenți sînt uriașe

Rectorul Universității <Ștefan cel Mare> din Suceava, profesorul universitar doctor inginer Valentin Popa, și ministrul Educației, Ligia Deca, au semnat, astăzi, la București, un contract de finanțare în valoare de 25 de milioane de euro prin PNRR. Este vorba despre proiectul „Performanță în formarea profesională prin parteneriatul cu mediul economic pentru dezvoltarea rutei complete de învățămînt dual la USV – DUAL USV”. USV a menționat, într-un comunicat, că proiectul a fost pregătit de membrii Consorțiului DUAL USV și este cel mai mare din istoria universității sucevene, iar implementarea lui va dinamiza dezvoltarea întregii regiuni de Nord-Est a țării. Proiectul este destinat înființării unui campus integrat pentru învățămînt dual pe terenul de 30 de hectare pe care USV îl administrează în comuna Moara. Concret, vor fi construite două clădiri cu laboratoare și ateliere pentru formarea profesională a studenților, precum și a elevilor înscriși în învățămîntul dual la licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț în domeniile mecanic, electric, electronică și automatizări și electromecanică. Pe lîngă un service auto dotat cu ultimele tehnologii, în noul campus vor fi puse la dispoziția elevilor și studenților amfiteatre, săli de seminar și ateliere de practică digitalizate, cu echipamente și tehnică de calcul, pentru asigurarea unui învățămînt de calitate. De asemenea, proiectul prevede acordarea a 3.760 de burse pentru studenți în cuantum de 1.400 lei/lună, respectiv 6.300 de burse pentru elevi în sumă de 600 pînă la 1.200 de lei/lună, pe parcursul a 10 luni dintr-un an universitar. Pînă în prezent, Universitatea <Ștefan cel Mare>, în calitate de lider, a atras 40 de parteneri în proiect: 13 unități de învățămînt preuniversitar, 18 agenți economici și nouă primării.

Exit mobile version