”La nivelul județului Suceava nu avem asemenea cazuri”, cazuri de cadre didactice titulare care să fi rămas fără post ca urmare a măririi normei didactice. Declarația a fost făcută de inspectorul general al IȘJ Suceava, Ciprian Anton, în cadrul unei emisiuni la Radio Top.
Potrivit domnului Anton, după prima etapă de <împărțire> a posturilor dedicată celor care au luat note foarte mari la titularizare, note de 9 și 10, a urmat o alta, ”în care au fost restrîngeri sau detașări”. A precizat acesta: ”Am avut la nivelul județului Suceava 53. Toate au fost soluționate. Nouă restrîngeri și cred că restul au fost detașări. Pentru toți s-au găsit soluții și nu avem nici un fel de probleme. Iar în aceste zile, de astăzi pînă vineri, vor fi detașările pentru cei cu note peste 7. Pe 28 și 29 vor fi pentru cei cu note între 5 și 7, care pot fi suplinitori calificați”.
Întrebat despre profesori care vor trebui să facă naveta pentru a avea normă întreagă, domnul Anton a spus: ”Sînt. Sînt profesori care au între două sau trei locații orele. Sînt și distanțe nu foarte, dar destul de mari”.
Șeful IȘJ Suceava a spus că s-a venit în sprijinul celor care erau în nevoiți să își completeze norma didactică cu ore în localități diferite, iar ”unii au acceptat, unii au vrut ei” să își rezolve situația. În Suceava, potrivit domnului Anton, cea mai mare distanță pe care ar trebui să o facă un profesor față de domicilul lui ”ar fi Suceava – Rădăuți, o completare de catedră, dar cazuri puține”. A adăugat acesta: ”Nu foarte multe, pentru că a fost o mobilizare destul de bună. Chiar zilele acestea discutam în zona Vicovului. Era nevoie de niște ore la muzică. Și ei vorbesc între ei: <Mai avem nevoie de patru ore. Tu ai ceva în plus? Vezi dacă ai>. Și s-au mobilizat ei, iar la noi au ajuns mai puține cazuri de genul acesta”.
A precizat Ciprian Anton la Radio Top: ”Totul este public, ședințele sînt publice, sînt filmate, totul este transparent. Colegii noștri, pe bază de coduri, spun: <Uite, au rămas astea și astea>. (…) Ei vin cu buletinul și aleg. La final semnează că au ai dorit acele lucruri și nu putem să fim acuzați că noi i-am împins”.
Șeful IȘJ Suceava a sublinat: ”Dintre toți titularii, la nivelul județului, toți și-au completat norma didactică. La nivel național, 98,5% dintre toți cei care sînt titulari și-au găsit posturi”.










