Săptămîna viitoare, liderul Pro Educația Suceava, profesorul Traian Pădureț, va merge prin școlile unde sînt grupe sindicale pentru a le explica profesorilor ce îi așteaptă în următorul an în cazul în care nu se va reveni la norma didactică de 18 ore. Domnul Pădureț, care a participat la majoritatea acțiunilor de protest organizate de profesori în Capitală sau la Suceava în ultima perioadă, a spus că săptămîna acesta își va lua o pauză.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, domnul Pădureț a declarat: ”O să îmi permit o perioadă mai lejeră săptămînă aceasta pînă la final și de săptămîna viitoare am să iau la picior fiecare școală din județ în care avem grupe de sindicat și o să le explicăm atît angajaților, profesorilor, dar și celor cu funcții de conducere ce ne așteaptă în următorul an dacă nu se revine la norma didactică de 18 ore. Pentru că au rămas foarte mulți absolvenți care au luat note peste 9 la titularizare și în acest an, și care nu au avut ce să aleagă”.
Pe de altă parte, domnul Pădureț a ținut să le mulțumească tuturor colegilor care au participat la acțiunile de protest, spunînd: ”Sînt mîndru de colegii care au participat la aceste acțiuni la București, sînt mîndru de colegii care au participat la pichetarea Prefecturii Sluceava în aceste zile, sînt mîndru și de cei care în semn de solidaritate au purtat banderole sau alte însemne care să arate o nemulțumire în școala românească, și îmi pare rău pentru cei cu funcții de conducere care au pus presiune și au chemat inclusiv preotul, inclusiv inspectorul școlar în școli pentru a da bine la imagine. Să nu uite că acest lucru dă bine pentru moment, dar să nu uite că acolo unde s-a făcut presiune colegii nu îi vor uita”.








