Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se află în lista 1400+ universități din întreaga lume incluse în clasamentul QS World University Rankings. În ediția 2025 a acestui clasament, publicată pe 4 iunie, USV se menține între cele mai performante 13 universități din România, continuînd să fie una dintre cele 1.500 de universități de excelență pe plan mondial.
Pentru ediția nouă a QS World University Rankings au fost analizate rezultatele a 5.663 de instituții, dintre care 1.503 au îndeplinit criteriile riguroase pentru a fi incluse în ierarhizare, cu 21 de intrări noi prin raport la ediția precedentă. În top se regăsesc doar 13 universități din România, la fel ca în ierarhizarea din 2024.
QS World University Rankings are la bază nouă indicatori: ponderea studenților străini, prestigiul academic, reputația în rîndul angajatorilor, numărul de citări, impactul pe piața muncii, raportul dintre numărul de cadre didactice şi numărul de studenți, ponderea cadrelor didactice din străinătate, ponderea în rețeaua internațională de cercetare și sustenabilitatea.
Cea mai bună clasare a USV rămîne la indicatorul privind ponderea studenților străini, locul 472, continuînd să fie universitatea cu cea mai mare pondere de studenți străini dintre universitățile românești analizate. Universitatea suceveană mai spune că ”în cadrul ierarhiei la nivel național, USV înregistrează poziții foarte bune și în cazul numărului de citări (4), ponderii cadrelor didactice din străinătate (6), sustenabilității (7), impactului pe piața muncii (8) și al raportului dintre numărul de cadre didactice şi numărul de studenți (9)”.
QS World University Rankings este considerat unul dintre primele 3 topuri universitare internaționale în ceea ce privește vizibilitatea, rezultatele publicate fiind valorizate pentru dezvoltarea de politici publice în educație.
