

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava discută noi proiecte de colaborare cu Republica Coreea, printre care amenajarea unui spațiu dedicat studiului limbii și culturii coreene, dar și a unui spațiu tematic în noul parc dendrologic din Campusul II.
Inițiativele au fost discutate în cadrul vizitei ambasadorului Republicii Coreea în România, prof. Hur Seung-chul, la USV, în 8 noiembrie. Potrivit Centrului de Studii Asiatice, universitatea organizează cursuri de limbă și cultură coreeană încă din 2017.
Unul dintre proiectele avute în vedere este amenajarea unui ”Korean Corner”, un spațiu dedicat studiului culturii și limbii coreene, pentru care se dorește identificarea unei surse de finanțare.
De asemenea, s-a discutat despre dezvoltarea cooperării cu universități și institute de cercetare din Coreea de Sud, precum și despre amenajarea unui spațiu coreean în noul parc dendrologic al universității, care să aducă la Suceava elemente ale tradiției acestei țări.