Ciprian Anton, șeful IȘJ Suceava, despre evaluările suplimentare organizate de instituție: Acestea vin, în primul rînd, în sprijinul copiilor. Profesorii nu vor fi chemați în vacanță, nu vor fi chemați din timpul liber, iar implicarea lor va fi într-un fel recompensată

Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Ciprian Anton, spune că simulările suplimentare pentru examenele naționale vor veni în sprijinul copiilor, dar și al părinților. Recent, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava au anunțat organizarea unor simulări suplimentare pentru examenele naționale. Concret, pe lîngă simulările pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională organizate de Ministerul Educației, IȘJ Suceava va organiza încă două simulări pentru fiecare tip de examen. Lucrările vor fi corectate digital de profesori de la alte unități de învățămînt.

Întrebat la Radio Top cum a fost primită această inițiativă, inspectorul general al IȘJ Suceava, Ciprian Anton, a spus: ”Încă n-am făcut un sondaj general, să spunem. Această inițiativă vine, în primul rînd, și de aici trebuie să plecăm, în sprijinul copiilor care anul acesta au un examen foarte important al vieții”.

De asemenea, potrivit domnului Anton, simulările suplimentare vin și în ajutorul părinților. A spus acesta: ”Foarte mulți părinți au emoții în acest an și își doresc să țină foarte, foarte aproape și să știe exact nivelul la care se află copiii”.

Totodată, ”colegii profesori, unii dintre ei, își doresc să vadă nivelul la care acești copii se află în momentul de față”, astfel că, per total, aceste simulări în plus ”sînt niște teste de antrenament foarte, foarte bune”.

Avînd în vedere multitudinea de activități în care sînt implicate cadrele didactice, inspectorul general al IȘJ Suceava a subliniat că ”profesorii nu vor fi chemați în vacanță, nu vor fi chemați din timpul liber” și că ”totul se va desfășura în timpul orelor de curs”. De asemenea, a adăugat domnul Anton: ”Voi încerca, cu implicarea tuturor colegilor noștri, că vorbim de directorul instituției sau vorbim de colegi profesori, ca implicarea lor să fie recompensată, dacă putem spune așa, prin anumite adeverințe care să poată conta în acele departajări. Asta pentru că la sfîrșitul anului unii dintre colegii noștri merg către gradație de merit și atunci îi va ajuta ca și punctaj. Eu mă gîndesc la o soluție împreună cu colegii mei. Este foarte, foarte important”.

Simulările suplimentare organizate de IȘJ Suceava sînt pe ”pe modelul sistemului național”, însă nu va exista obligația să fie cîte doi, trei oameni în clasă, ”pentru că, pînă la urmă, aceste clase sînt supravegheate audio-video”. A precizat Ciprian Anton: ”Avem condițiile necesare. Am venit și cu un plus. Am solicitat și am primit acceptul, chiar ieri am discutat cu colegul meu de la Informatică, și am primit acceptul să folosim rețeaua națională. Vom încărca toate lucrările în sistem și ele vor fi corectate aleatoriu. Deci, nu va corecta școala lucrările ei, fiecare coleg de-al nostru profesor care va fi înscris la corectare va corecta o altă lucrare de la o altă școală din județul Suceava”.

Profesorii care vor corecta vor fi doar din județul Suceava, însă există și ideea de a colabora cu un altul. Discuții în acest sens au avut deja loc, potrivit inspectorului general al IȘJ Suceava, care a precizat: ”Fiind prima dată, vrem să vedem întîi la noi ce se întîmplă și am mai glumit puțin – nu știu care județ va veni alături de noi, pentru că noi avem un număr foarte important de lucrări: sînt peste 5.500-6.000 de lucrări, fie că vorbim de Evaluare Națională, fie că vorbim de Bacalaureat, deci la fiecare. O mare parte din județe, cel puțin cele cu care am luat legătura, au 2-3.000 și atunci va fi un disconfort, nu cred că le va conveni, dar vom încerca să găsim soluții și mai departe”.

 

Exit mobile version