Studenta Ioana-Alexandra Prisacariu, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul USV, a fost selectată la nivel național în competiția Fulbright Student Award pentru anul universitar 2026-2027, în domeniul Literatură americană.
Conform Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, ”performanța studentei reprezintă o reușită și pentru filologia suceveană, în condițiile în care oferta educațională a universității nu include un program de studii de licență sau de masterat în domeniul americanisticii. Pregătirea dosarului pentru candidatură a fost coordonată de lector univ. dr. Codruț Șerban, cu implicarea Victoriei McMillen, Fulbright English Teaching Assistant la USV, pe parcursul anului universitar trecut”.
În comunicat se mai spune: ”Parcursul academic al Ioanei Prisacariu a început în anul 2022, la Universitatea <Al. I. Cuza> din Iași. După primul an de studii de licență, din motive personale, Ioana a decis să se transfere la universitatea suceveană, înrolându-se în cadrul programului Limba și literatura engleză – Limba și literatura română. Această decizie nu a reprezentat doar o întoarcere în orașul natal, ci a marcat intrarea într-o comunitate academică despre care Ioana spune i-a oferit cadrul cel mai potrivit de afirmare și de identificare a unei direcții de viitor. În luna iunie a acestui an, ea a absolvit ciclul de studii de licență, cu o lucrare de licență intitulată The Imagined Nation: Literature and the Forging of Americanness from the Pilgrim Fathers to Walt Whitman and Beyond, realizată sub coordonarea dr. Codruț Șerban, pentru care a obținut nota 10. Lucrarea a investigat rolul fundamental pe care literatura l-a jucat în definirea pilonilor sociali, morali și economici care au stat la baza Statelor Unite, prin analiza mai multor arhetipuri fondatoare ale americanității, abordate sincronic și diacronic”.