Președintele PSD al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a repetat, din nou, că nu va renunța la proiectul șoselei de centură de la Gura Humorului, care a fost scos de două ori de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern la solicitarea premierului PNL, Ilie Bolojan.
Domnul Bolojan a comunicat că ”în urma discuțiilor contradictorii care au avut loc în ultimele săptămâni la București în privința variantei ocolitoare de la Gura Humorului, am ales să facem noi pasul care să deblocheze situația, să ajustăm la maximum prețurile și să reluăm procesul de avizare. Scopul nostru este să obținem cât mai repede hotărârea de Guvern care ne permite demararea licitației pentru construirea variantei ocolitoare, un proiect care nu mai poate fi amânat.
Astăzi am reobținut avizul Comisiei Tehnico-Economice din cadrul CNAIR. Săptămâna viitoare urmează avizul de la CTE – Ministerul Transporturilor. Apoi, proiectul intră în Comisia Interministerială, iar după aceea ajunge din nou pe masa premierului, pentru reavizarea indicatorilor tehnico-economici. Odată obținută hotărârea de Guvern, putem lansa licitația pentru execuție”.
Gheorghe Șoldan a reamintit că ”de la devizul uriaș de 540 de milioane de euro lăsat de fosta administrație, am găsit singura soluție realistă: realizarea variantei ocolitoare în două etape, în half-profile. Prima etapă ar costa în jur de 160 de milioane de euro, cu tot cu TVA. Asta a făcut posibilă finanțarea acestei investiții și a scos-o din <sertarul cu desene>.
Deși mare parte din finanțare e acoperită de fonduri europene, Consiliul Județean Suceava vine cu o contribuție proprie de 20% din valoarea totală a investiției, aceeași sumă care trebuie susținută din fonduri guvernamentale. E un efort financiar uriaș din partea administrației județene, dar trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a debloca această investiție despre care se vorbește de peste un deceniu”.
Gheorghe Șoldan a adăugat: ”Avem la Gura Humorului al treilea blocaj rutier din România, iar varianta ocolitoare va descongestiona traficul de pe DN17, principala rută care leagă Moldova de Transilvania și, totodată, coridorul care conectează aceste regiuni cu frontierele”.
Președintele CJ Suceava a încheiat spunînd: ”Nu renunțăm la acest proiect. Indiferent de piedici, îl ducem până la capăt”.
