Asociația „Euroactiv” din Suceava a organizat acțiunea „Bucurie prin mișcare” alături de conducerea Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu”, Asociația „Plai străbun”, Școala Gimnazială „Mihai Halunga” din Hănțești și un grup de oameni inimoși. Acțiunea a fost dedicată copiilor de la Centrele de Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate din Gura Humorului și Fălticeni. Cu ajutorul sponsorilor, voluntarii „Euroactiv” au achiziționat produse de curățenie, dezinfectanți și dulciuri pentru copiii din cele două centre. De asemenea, a avut loc un meci de fotbal între elevii de la cele două centre. Învingătoare a fost echipa din Gura Humorului. Asociația „Euroactiv” a transmis că acțiunea „Bucurie în mișcare” a fost sprjinită de firmele „Gaitano Company”, „Ursa Mare”, „Adria”, „Tesano”, „Sav-Com”, „FeroVali”, „Mado Corporation”, „RavRadi Construct”, „Negru” și „Grup Mușatinii”. Au mai contribuit CAR Învățămînt Fălticeni, Sport ABN, restaurantul „Latino” și Andrei L. Ghiață.










