Organizația „Salvați Copiii” a transmis că este prezentă în centrele pentru refugiați din Suceava, Maramureș și Galați, unde acordă ajutoare umanitare persoanelor strămutate din Ucraina. Este vorba despre pachete alimentare, produse de igienă personală, jucării, haine și încălțăminte. De asemenea, organizația oferă asistență juridică. La Siret s-a acordat asistență umanitară copiilor refugiați și au fost făcute demersuri pentru amenajarea unor spații speciale pentru copii. Organizația „Salvați Copiii” a mai transmis că este nevoie de materiale de primă necesitate: pături, căciuli, mănuși, medicamente, hîrtie igienică și saci menajeri.









