CSU Suceava a încheiat cu o victorie și o înfrîngere participarea la Turneul Internațional „Lascăr Pană” de la Baia Mare. În primul meci al turneului, echipa pregătită de Bogdan Șoldănescu s-a impus în fața formației turce Sport Toto Spor Kulübü cu scorul de 30-27, după ce la pauză CSU Suceava conducea cu 14-13. În cea de-a doua partidă, sucevenii au întâlnit gazdele de la Minaur Baia Mare. Maramureșenii s-au impus cu 31-29, după ce au intrat la pauză cu un avantaj de trei goluri.
Antrenorul echipei CSU Suceava, Bogdan Șoldănescu, a spus: „Au fost două meciuri mult mai reușite pentru noi față de cele de săptămâna trecută, de la Ghimbav. Am arătat o cu totul altă față a jocului nostru. Am întâlnit două echipe bune, o reprezentantă a campionatului din Turcia, care ne-a pus ceva probleme în meciul de ieri, dar cred că rezultatul nu s-a pus niciodată în discuție. Am arătat că suntem echipa mai bună în teren. Iar astăzi am întâlnit o pretendentă la podiumul Ligii Naționale, o echipă din Baia Mare cu câteva transferuri bune pentru acest sezon, cu foarte multe soluții de pe bancă, dar am reușit să le punem mari probleme. Am condus aproape toată durata partidei, dar, din păcate, am pierdut pe final. Probabil experiența băimărenilor și-a spus cuvântul și au fost mult mai lucizi decât noi pe finalul meciului”.
CSU Suceava va debuta în noul sezon al Ligii Zimbrilor pe 5 septembrie, pe teren propriu, împotriva formației CSM Vaslui.








