
Primarul Sucevei, Ion Lungu, vrea ca începînd cu 2017, Festivalul de Artă Medievală din Cetatea de Scaun să fie transformat într-unul de talie internaţională. El a spus că a discutat pe această temă cu şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur. Primarul a precizat că la cea de-a X-a ediţie a Festivalului Medieval Ştefan cel Mare, care a avut loc în perioada 11-14 august, au fost aproape 10.000 de oameni. Ion Lungu a menţionat că municipalitatea a fost şi va rămîne principalul finanţator al evenimentului. Anul acesta, contribuţia de la bugetul local a fost de 200.000 de lei.






