Purtătorul de cuvînt al Primăriei Fălticeni, Alexandru Săvescu, a anunţat că au fost folosite toate cele 100 de miliarde de lei vechi primite în 2012 de la Ministerul Sănătăţii pentru continuarea lucrărilor de construire a noului spital municipal. El a declarat că Primăria a solicitat suplimentarea fondurilor pentru executarea de noi lucrări pînă la finele anului. Domnul Săvescu a mai spus că pentru 2013 s-a solicitat o finanţare de 285 de miliarde de la Ministerul Sănătăţii. El a explicat că fondurile sînt necesare pentru finalizarea lucrărilor de construcţii-montaj şi pentru plata serviciilor de diriginţie şi de asistenţă tehnică. Alexandru Săvescu a precizat că din bugetul pe 2013 Primăria Fălticeni va asigura 20 de miliarde pentru racordarea noului spital la reţelele de utilităţi. Unitatea medicală ar trebui inaugurată pe 20 decembrie 2013.






