Şi-n acest an, familia primarului Sucevei, Ion Lungu, le va oferi sarmale credincioşilor care vor veni la Sărbătoarea de Sînziene. Ion Lungu a spus că el şi soţia sa, Elena Luminiţa, le vor împărţi pelerinilor prezenţi la Mănăstirea „Sfîntul Ioan cel Nou” 5.000 de sarmale, pîine şi 5.000 de sticle de apă minerală. Primarul a mai spus că Zilele Sucevei vor avea loc, în intervalul 22-24 iunie, în parcarea „Iulius Mall”. Printre cei care vor urca pe scenă se vor număra trupa „Proconsul”, Alexandra Ungureanu, Andreea Bălan şi Keo.






