Primăria Suceava a solicitat 5 milioane de euro de la Guvern pentru reabilitarea a trei puncte termice. Primarul Ion Lungu a afirmat că banii ar urma să fie folosiţi în acest an pentru reabilitarea punctelor termice Obcini 4, Zamca 4 şi Parc din Centru. El a amintit că municipalitatea va încerca să atragă 50 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru finalizarea modernizării sistemului centralizat de termoficare.







