Un bărbat de 68 de ani, din Părhăuți – Todirești, a murit la cîteva ore după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil dintr-o remorcă trasă de un tractor. Accidentul s-a înregistrat ieri, în jurul orei 16.00, pe un drum neclasificat din Părhăuți. Victima a suferit leziuni grave și a fost transportată cu ambulanța la spital, unde, din cauza complicațiilor, a decedat la ora 19.10. Remorca era încărcată cu gunoi. La volanul tractorului se afla un bărbat de 37 de ani, din Todirești. Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.






