


Clădirea Centrului Economic Bucovina de la Salcea ar putea deveni terminal internaţional de plecări al Aeroportului Suceava. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, în timpul inspecţiei efectuate astăzi la aeroport, unde este în derulare un amplu proiect de modernizare. El a spus că pentru ca CEB-ul să fie transformat în terminal de plecări este nevoie de investiţii care ar urma să fie finanţate din bugetul judeţean ori de către un posibil concesionar al spaţiului din rîndul operatorilor aerieni internaţionali. Preşedintele Nechifor a menţionat că la aeroport mai este necesar un terminal, dat fiind fluxul de pasageri, de 200.000, preconizat după modernizarea obiectivului. El a reamintit că aeroportul de la Salcea va fi redat traficului aerian spre sfîrşitul lunii octombrie. Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare începînd din 13 ianuarie 2014. Investiţia se cifrează la 105 milioane de lei, iar finanţarea este asigurată în mare parte din fonduri europene.










